Măcelarii de neam!

parlamentul-europeanAu trecut zilele în care ne-am așteptat la soluții mirifice de la care cei care se vor în conducerea Europei, soluții care să ne uimească. Nu s-a întâmplat nimic din toate acestea. Totul a fost fad, fals și umilitor. Candidații ne considerau fie prea proști, fie ei nu au habar de problemele noastre și ale Europei.  Președinții marilor partide mărșăluiau prin țară scuipându-se și căutând vinovați pentru starea țării și sărăcia în care trăiește poporul ce urmează ca, duminica ce va să vină, să iasă cu mic și mare la urnele minciunii.

Este tot mai clar că există instrumente sofisticate ce scapă legii, prin care se pot trimite la butoanele de comandă persoane neavenite, dar mai ales neavizate. Calitatea lor unică trebuie să fie supușenia și lingușirea. Modul de a supraveghea democratic alegerea este la îndemâna puterii celor care se laudă că au fost aleși cu majoritatea zdrobitoare din numărul celora care s-au prezentat la vot.

Evidența celor care au dreptul sau obligația să voteze o știe numai bunul Dumnezeu

Din cele șapte persoane câte răspund de calitatea și legalitatea voturilor din secțiile de votare pe tot întinsul țării, trei sunt numite de puterea locală, trei sunt părtași ai coaliției foste și actuale a guvernării, iar unul este cumpărat sau învins de ceilalți. Supraveghetorii  voluntari nu au nici după ce bea apă și prea puțini sunt dispuși de dragul democrației să rabde foame, sete și umilință în secțiile de votare risipite pe coclaurile țării. Evidența celor care au dreptul sau obligația să voteze o știe numai bunul Dumnezeu. Așa că sunt aranjate cărțile, ca cei care sunt trimiși de PSD, PNL, PMP, PDL  și UDMR vor ieși cu brio legiferați de procesele verbale semnate de mult respectații membri ai secțiilor de votare. Dacă mituirea ieftină a electoratului este prea scumpă, funcționează mica înțelegere a celor care și-au făcut partid. Mortăciunile comuniste și-au înscris nu mai puțin de trei partide despre care nu s-a auzit nimic, numai ne-am trezit că au strâns semnături și au depus liste de candidați.

BEJ este și Curtea Marțială, pe timpul alegerilor

Partidul Alianței Socialiste, Partidul Dreptății Sociale, Alianța Națională a Agricultorilor sunt partide care provin din Partidul Socialist al Muncii ce a fost aparent înghițit de PSD. Iată că întocmai ca hidra din apele Lernei, după ce a fost decapitată formațiunea lui Verdeț locotenenții, Rotaru și Sasu au mai înscris două partide. Chiar dacă nu au reușit să închege organizații la nivelul întregii țări, totuși au găsit progenituri comuniste care să fie în birourile electorale județene de unde vor face opoziție constantă la contestațiile ce vor curge în timpul alegerilor. BEJ este și Curtea Marțială, pe timpul alegerilor. Toate neregulile se îngroapă acolo, iar voturile după ce sunt puse în saci devin moaște ce pot fi verificate peste 50 de ani de către istorici. Se va constata, peste 50 de ani, că de fapt nu acela este ales de  populație ci un altul, dar că cei care au blojit semnăturile lor au avut legea la picioare.

Partide apărute din neant în care s-au aciuat parlamentari naționali și europarlamentari

Da, au mai apărut din neant  Forța Civică, Noua Republică, Partidul Mișcării Populare, în care s-au aciut parlamentari naționali și chiar  europarlamentari. Acolo unde sau pervertit europarlamentari s-a rezolvat și un loc de musai în birourile electorale județene. Cu toate că europarlamentarii PDL s-au scurs la PMP. Cum se poate admite de către Autoritatea Electorală Permanentă ca un partid care nici măcar nu s-a auzit de el în 2009, să fie considerat ca participant la alegeri? Cu un tupeu istoric vin să ne ridice România, după ce timp de 10 ani au tot jupuit pe viu, de la copil de țâță la bătrân muribund. Ni se cere să ieșim  la vot să demonstrăm că ne pasă că suntem în Europa, că avem convingerea că numai așa se poate trăi mai bine. Oricare formațiune politică o vom vota, tot aceași soartă o vom avea. Încrengăturile și coteriile sunt așa de bine puse la punct, de la primii candidați pe listele partidelor mari, până la ultimul candidat independent că țintele vor fi atinse cu sau fără voia noastră. Cu nerușinare și obrăznicie ni se aduc pe tapet tot felul de potlogării istorice care să motiveze insistența celor care de fapt se înghesuie la  miile de euroi cu care sunt răsplătiți cei care, în numele drepturile europene, vor vota inepțiile perverșilor. Nu se găsesc oare 7 – 800 de diplomați, academicieni, în toată Europa, oameni conștienți de nevoile mondiale, care prin informațiile acumulate să decidă proiectele de dezvoltare ale Uniunii Europene? Este nevoie de tot felul de traficanți, șmecheri cu câțiva dolari în buzunar, să-i vedem afișați și promovați în timp ce ei nu au nimic din ceea ce putem numi moralitate sau bun simț?

 Interesul Național se  diluează în interesul multinaționalelor

Spre stupoarea  noastră constatăm că decid oameni neinstruți, care provin din activități  ce nu au nimic în comun cu actul de conducere. Patriotismul este  o beteală scorojită, Interesul Național se  diluează în interesul multinaționalelor ce au colonizat economic resursele naturale și forța de muncă. Se știe că interesul popoarelor pentru a legaliza deciziile Parlamentului European este în cădere, dar manipularea atroce mai păcălește analfabeții și oportuniștii care speră că, prin votul lor măcar, vor pedepsi nelegiuții. Indiferent de ce votezi, marea hoinăreală pe banii noștri, a aleșilor, nu fac decât să reconsidere prostia noastră, prin care le dăm tot ce vor fără să crâcnim de frica legilor pe care tot ei ni le-au impus. Iată că ne convingem că inamovibilii sunt la fel de corupți ca și noi. Pentru bunăstarea lor, chiar dacă sunt plătiți de zeci de ori mai bine ca și un muritor de rând, ei se vând pe plasă cu cartofi sau un pumn de  bancnote. Cei a căror decizii definitive și irevocabile ne luau libertatea, agoniseala, sau chiar și viața se dovedesc pe zi ce trece dușmanii noștri cei mai feroce. Legea nu mai e lege, ci doar TOCMEAL{.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.