Mănăstirea Moisei

Cu numele său biblic, Mănăstirea Moisei îşi începe istoria undeva în negura veacurilor, ca veche sihăstrie. Datele istorice s-au amestecat cu mitul, legenda lipindu-se mai uşor de suflet.Un anume părinte Iosif este cel care a ridicat la Moisei o biserică. Pe o bârnă din peretele sudic al vechiului aşezământ stă scris: „Această biserică nouă au ridicat-o călugărul Iosif în anul Domnului 1599“. Ceea ce înseamnă că mai înainte de aceasta a mai existat una. Vicisitudinile istoriei nu au afectat-o, căci duhul protector al părinţilor adormiţi au protejat-o şi la 1717, de tătari, şi mai târziu, de tunurile generalului Bukow, şi în perioada comunistă, de ateismul devastator, ca să depună mărturie astăzi despre statornicie şi forţa credinţei strămoşeşti. Legenda lămureşte, în felul ei, acest început.

Se spune că Moise Coman împreună cu soţia sa, Dochia, o familie din Moisei foarte înstărită, aveau un singur fiu, pe nume Grigor. Şi l-au trimis într-o toamnă peste Prislop, în Bucovina, pentru a-şi găsi soţie. Dar acesta nu s-a mai întors.

Cu inima mâhnită, după o lungă aşteptare, părinţii l-au crezut mort. De aceea i-au ridicat o cruce într-un loc frumos de la poalele munţilor.

Într-o zi, ei au descoperit în molidul de lângă cruce o icoană a Preacuratei Fecioare Maria pe care, cu evlavie, au dus-o în altarul bisericii satului. Dar a doua zi, minune mare: icoana se afla în molidul în care fusese găsită!

Dar ce s-a întâmplat cu Grigor? Într-una din seri, tânărul a poposit la Mănăstirea Putna unde, fiind atras de slujbă şi de viaţa monahilor, a hotărât să rămână acolo şi să se călugărească. Îşi găsise soţie: viaţa monahală!

Din clipa aceea, nu a mai trimis veste niciodată părinţilor ce s-a întâmplat cu el.

După mai mulţi ani, într-una din zile, când părinţii şi slugile lor veniseră la strâns de fân pe platoul unde se află astăzi mănăstirea, odihnindu-se la umbra unui molid, au auzit sunet de clopot ieşind din pământ. „Este un semn de la Dumnezeu. Fiul nostru mort cere să-i facem ceva aici!“, au lăcrimat ei. Şi aşa au dat pământul acela călugărilor de pe Muntele Măgura, să-şi facă o biserică mai aproape, Iosif călugărul venind pentru aceasta acolo. Dar abia în 1672 biserica a fost târnosită.

Fiul lor, călugărul Mihaiu de la Putna acum, trimis la un moment dat prin satele din Maramureş pentru a strânge ajutoare, a ajuns şi la Moisei, unde a poposit chiar în casa natală. Tatăl lui murise. Trăia doar mama, bătrână şi ea, căreia nu i-a spus cine este.

Când s-a pregătit însă pentru culcare, mama i-a zărit pe gât un semn pe care îl cunoştea din copilărie. Aşa a trebuit călugărul să mărturisească cine e şi ce s-a întâmplat cu el.

După o vreme de la întoarcerea în Moldova, călugărul Mihaiu a fost trimis ca egumen şi stareţ al Mănăstirii Moisei care, din momentul acela, pentru aproape 100 de ani, a rămas metoc al Mănăstirii Putna. Din acest motiv, la 1672, este confirmată prezenţa unei delegaţii de călugări de la Putna la sfinţirea bisericii de la Moisei, săvârşită de către Sfântul Mitropolit Sava Brancovici.

Molidul în care fusese descoperită icoana Maicii Domnului a fost tăiat. Iar pe trunchiul lui
s-a aşezat masa altarului. Acest trunchi de molid se poate vedea şi astăzi în altarul vechii biserici.

Între 1910-1911 a fost ridicată noua biserică a mănăstirii, în stil neoclasic. O adevărată catedrală, cu ferestre mari, care a fost îmbrăcată într-o pictură impresionantă, realizată în 1982, pe un fond deschis, asemenea cerului maramureşean.

În 1986, biserica a fost sfinţită de către vrednicul de pomenire Teofil Herineanu, arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului.

„Chiar dacă sunt vechi, mănăstirile noastre trebuie să fie misionare astăzi. Pentru că lumea are nevoie de lumina pe care le-o dă ele. Poporul suferă de nesiguranţă, de nelinişte sufletească şi are nevoie de călugări care, prin felul lor de a fi, prin curăţia sufletului, îl luminează.

Oblăduirea Putnei a fost salvarea Mănăstirii Moisei, căci din acest motiv nu a distrus-o generalul Bucow. A fost de altfel singura mănăstire ortodoxă din Maramureş rămasă în picioare.

În timpul Postului Mare, preoţii din toate satele din împrejurimi organizează adevărate procesiuni aici. Nicăieri în ţară nu se mai întâmplă lucrul acesta. Tinerii vin cu prapori în mână, îmbrăcaţi în haine albe şi cu icoane, cântând pricesne şi înconjoară cele două biserici ale mănăstirii, se închină la icoana făcătoare de minuni, apoi la troiţa din faţa bisericii. În timpul nopţii, înconjoară bisericuţa de lemn, veche de 400 de ani, pe coate şi genunchi. Îşi trag mânecile şi îşi ridică pantalonii, să atingă pământul cu pielea! Au ei credinţa că prin jertfa aceasta li se vor împlini dorinţele“, mărturiseşte părintele stareţ.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.