Mănăstirea din Pasul Prislop, motiv de conflict între două confesiuni

Greco-catolicii şi ortodocşii dispută de cîţiva ani dreptul de a folosi mănăstirea situată în Pasul Prislop, trecătoare care leagă Maramureşul de Moldova. Motiv de conflict este şi terenul aferent aşezămîntului religios, momentan divizat între cele două confesiuni.

· „terenul este al mănăstirii, nu al unui anumit cult”
„La iniţiativa unui localnic, lucrările la această mănăstire s-au început în urmă cu 10-12 ani, deşi, la început primăria nu şi-a dat acceptul. S-a pornit ridicarea construcţiei, iar prin hotărîre de Consiliu Local s-au pus la dispoziţie şapte hectare de păşune. Iniţial, s-a dat (mănăstirea, n.r.) către Biserica Ortodoxă, apoi aceasta nu a mai fost de acord şi a trecut la Biserica Catolică, iar apoi, din nou, la ortodocşi. Şi acum este o luptă între cele două biserici şi Consiliul Local vizavi de al cui este terenul”, explică Ion Sorin Timiş, primarul oraşului Borşa. Acesta mai punctează faptul că, potrivit unei hotărîri de Consiliu Local date în momentul debutului construcţiei mănăstirii, aşezămîntul religios nu a fost atribuit nici unui cult: „conform hotărîrii de Consiliu Local, terenul este al mănăstirii, nu al unui anumit cult şi terenul este pus la dispoziţia mănăstirii pe perioada existenţei construcţiei”.
· lupta continuă în instanţă
Conflictul între cele două culte a ajuns, între timp, în instanţă, iar terenul a fost divizat. „Am avut o perioadă în care conturile primăriei au fost blocate şi se plătea o penalizare de 107 lei pe zi pentru nepunerea în posesie a Bisericii Catolice. Conform sentinţei judecătoreşti şi a hotărîrii de Consiliu Local, proprietar pe mănăstire şi un hectar două sute este Biserica Ortodoxă, iar pe restul, pînă la şapte hectare, proprietar este Biserica Greco-catolică. Aşa că am dat terenul pentru a nu mai plăti penalităţi, dar pentru că aceştia nu au clădire pe suprafaţa respectivă nu au dreptul să o folosească”, lămureşte primarul Borşei. Greco-catolicii contestă deciziile instanţei şi pe rol se află un alt proces, tocmai la Strasbourg. „În continuare este o luptă pentru acel teren, iar o rezolvare nu văd, încă. Momentan, slujbele se fac de către ortodocşi, acolo aflîndu-se un grup de călugări şi un preot”, creionează Ion Sorin Timiş. Primarul Borşei accentuează faptul că aşezămîntul religios din Pasul Prislop a fost construit cu bani donaţi de către populaţia din oraş.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.