MANIFESTARE – Învârtita Vălenarilor, ediția a XI-a, se va ține în ziua de Rusalii

valenariDuminică 8 iunie 2014 sunteți invitati să petreceți o adevărată sărbătoare de Rusalii. Localitatea Văleni, o vatră cu bogate tradiţii, un sat curat românesc, aşezat între Iza şi Cosău, este un loc unde s-au păstrat nealterate tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, graiul şi portul popular. Pentru ca acestea să dăinuie pe veci, s-a înfiinţat Asociaţia cultural “Tiberiu Utan”, cu scopul propăşirii vălenarilor în plan spiritual.În 10 ani de activitate, susţinută moral şi spiritual de localnici, instituţii şi diverse personalităţi publice, Asociaţia a reuşit, în mare parte, să-şi îndeplinească scopul, iar în acest an, inaugurarea obiectivului “Muzeul satului” şi comemorarea vieţii şi operei poetului naţional Tiberiu Utan- fiu al satului- vor încununa o fructuoasă activitate închinată culturii locale.Muzeul se doreşte să fie nu doar o construcţie, ci un “organism viu” care să refacă ţesătura invizibilă ce leagă oameni, obiecte, ţinută, activităţi, cântece, jocuri, poveşti, într-un tot armonios pe care străinii şi savanţii, nepricepându-l şi neputând să-l trăiască, îl explică filozofic.

Pentru ca toate acestea să se întâmple, îi invităm pe toţi maramureşenii şi nu numai, să participe la Rusalii şi cu alte ocazii la manifestările culturale organizate de Asociaţia “Tiberiu Utan”. Micii și berea, mâncărurile şi băuturile tradiţionale nu vor lipsi de la nici un eveniment.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.