Maramureş – ACŢIUNI DE AMPLOARE PENTRU SIGURANŢA COMUNITĂŢII

Aproape 190.000 de ţigarete fără documente legale, 3 depozite ilegale de ţigarete, 16 arme, 12 persoane urmărite şi 2 autoturisme semnalate ca furate au fost găsite de polițiști în ultimele 24 de ore, pe raza a 10 județe.

În cea de-a doua zi a acţiunilor dispuse de şeful Poliţiei Române, pe raza judeţelor limitrofe frontierei cu statele non-UE, poliţiştii au constatat 244 de infracţiuni, dintre care 171 în flagrant și au aplicat peste 5.700 de sancţiuni contravenţionale.

Ieri, 17 iulie, peste 2.851 de poliţişti au acţionat pe raza celor 10 judeţe, limitrofe frontierelor cu Ucraina, Moldova şi Serbia, respectiv Satu-Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş, precum şi pe raza de competenţă a Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi Timiş, Cluj şi Iaşi. Structurile teritoriale de poliţie sunt îndrumate şi sprijinite de ofiţeri specialişti din cadrul direcţiilor centrale din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Polițiștii au efectuat 755 de controale la unităţi comerciale, 25 de percheziţii domiciliare şi au instituit 329 de filtre rutiere.

Astfel, au constatat 244 de infracţiuni, dintre care 171 în flagrant. Din totalul infracţiunilor, 43 sunt de natură judiciară, 76 de natură economico-financiară, 85 la regimul circulaţiei, 18 la regimul armelor şi muniţiilor şi 22 alte genuri de infracţiuni.

Pentru comiterea acestora sunt cercetate 234 de persoane, faţă de 4 dintre acestea fiind luată măsura reţinerii, iar faţă de una cea a arestării preventive.

Pe parcursul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au confiscat 188.382 de ţigarete, au indisponibilizat 4 autoturisme şi au identificat 3 depozite ilegale de ţigarete.

De asemenea, au confiscat 16 arme, dintre care 7 letale şi 9 neletale, precum şi 1.165 de bucăţi de muniţie.

Valoarea bunurilor confiscate este de aproape 214.000 de lei.

Totodată, poliţiştii au depistat 12 persoane urmărite în temeiul legii, dintre care 2 erau urmărite internaţional şi au identificat 2 autoturisme semnalate ca fiind furate.

Pentru abaterile la normele contravenţionale constatate, poliţiştii au aplicat 5.715 de sancţiuni, în valoare totală 1.940.461 de lei. Dintre acestea, 515 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991 şi 465 la Legea nr. 12/1990 pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Cele mai multe sancţiuni, 4.302, au fost aplicate de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 21 dintre acestea fiind pentru consum de alcool şi 1.430 pentru viteză excesivă.

Poliţiştii au reţinut 165 de permise de conducere şi retras 164 de certificate de înmatriculare.

Reamintim faptul că, în perioada 16-19 iulie a.c., din dispoziția șefului Poliției Române, pe raza județelor limitrofe frontierei cu statele non-UE, respectiv Satu-Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş, precum şi pe raza de competenţă a Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi Timiş, Cluj şi Iaşi, polițiștii au intensificat acțiunile, în sistem integrat, pentru prevenirea faptelor ilegale și impunerea legii.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.