Maramureş – destinaţie turistică europeană

maramuresMaramureşul va deveni cea mai importantă destinaţie turistică din Europa. Datorită proiectului ”Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”,  turiştii vor avea posibilitatea să viziteze cel puţin 16 biserici de lemn localizate în diferite zone ale judeţului.

”Obiectivul general al proiectului este de a valorifica durabil potenţialul turistic al bisericilor de lemn recunoscute ca valori ale patrimoniului mondial UNESCO. Trebuie să avem în vedere valoarea  culturală care este de o importanţă naţională şi universală. Se are în vedere crearea şi îmbunătăţirea infrastructurilor conexe, respectiv prin includerea acestora într-un circuit turistic cultural-religios. Prinţul Charles este doar una dintre personalităţile care s-a îndrăgostit de judeţul Maramureş. Putem spune, fără să greşim, că are şi de ce”, spune senatorul Liviu Marian Pop.

Se vor demara lucrări de reabilitare a infrastructurii, de asigurare a spaţiilor necesare pentru parcare, condiţii optime de iluminat pentru a  pune în valoare obiectivele turistice, precum şi racordarea la sistemul centralizat de alimentare cu apă, construirea punctelor de informare turistică şi multe altele.

Bisericile cuprinse în acest proiect sunt: ”Sfântul Nicolae” – Bogdan Vodă, ”Sfântul Nicolae” – Josani, sat Budeşti, ”Naşterea Maicii Domnului” – Călineşti, ”Naşterea Fecioarei” şi ”Naşterea  Maicii Domnului” – Ieud, ”Cuvioasa Paraschiva” – Poienile Izei, ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” – Plopiş, ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” – Şurdeşti (ambele din comuna Şişeşti), ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” – Remetea Chioarului şi biserica din lemn cu acelaşi nume din satul Rozavlea. De asemenea, mai sunt cuprinse şi Biserica din lemn  ”Cuvioasa Paraschiva” – Sat Şugatag, Ocna Şugatag, ”Adormirea Maicii Domnului” – Săcălăşeni, ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică” – Bârsana, ”Cuvioasa Paraschiva” – Deseşti şi cea din Botiza, precum şi ”Adormirea Maicii Domnului” din satul Cărpiniş, Copalnic Mănăştur.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.