Maramureşul – promovat la Salonul Mondial de Turism de la Paris (16-19 martie 2017)

Maramureşul – promovat la Salonul Mondial de Turism de la Paris (16-19 martie 2017)

Hori şi cântece moroşeneşti au răsunat zilele acestea în capitala Franţei, la Salonul Mondial de Turism, unde România are privilegiul de a se înscrie în categoria destinations tendances, după ce numărul turiştilor francezi care au vizitat ţara noastră a crescut cu peste 50% în ultimul an.

Grupul Iza şi Ansamblul folcloric “Maramureşul” al Centrului Cultural Vişeu de Sus continuă şi în acest an campania de promovare turistică a regiunii Maramureşului prin participarea la salonul mondial de turism de la Paris, unul dintre cele mai importante târgul internaţionale de turism, la care participa peste 130.000 de vizitatori.

Tradiţiile româneşti, portul popular, valorile culturale, meşteşugurile şi muzica tradiţională românească fac parte din proiectul de promovare a imaginii României prin Maramureşul Istoric. Momente artistice cu interpreţi de excepţie ai folclorului maramureşean au avut loc în fiecare zi atât în cadrul standului României, cât şi pe scena principală a salonului, oferind vizitatorilor o mostră de folclor autentic maramureşean şi încurânjandu-i să vină să viziteze ţară noastră, aflată la confluenţa unor civilizaţii diverse, într-o desăvârşită armonie occidentală şi orientală.

Pe lângă discuţiile despre informarea turistică pe care le-au avut dr. Anuţa Pop, directorul Centrului Cultural-Social Vişeu de Sus, vizitatorii standului au fost intâmpinaţi cu o gamă variată de materiale de promovare turistică şi au avut ocazia să cunoască gastronomia ţării noastre la degustările organizate de reprezentanţii Maramureşului.

Fotografiile lui Daniel Andreica și filmele de prezentare realizate de Cosmin Tomoiagă au atras privirile și admirația tuturor.

Destinaţie preferată a majorităţii turiştilor care ajung în Maramureş, Vişeu de Sus se mândreşte cu “Mocăniţa de pe Valea Vaserului” aşa cum este cunoscut trenul cu aburi, construit iniţial pentru transportul lemnului, fiind astăzi clasat ca monument istoric şi unul dintre cele mai atractive obiective turistice din România. În contextul dezvoltării imaginii turistice a regiunii, este de remarcat faptul că o creştere semnificativă a numărului de turişti în zona  Maramureşului se datorează unei bune comunicări cu hotelierii din zonă, cu agenţiile de turism şi cu autorităţile locale. Participarea la salonul de la Paris s-a datorat colaborării între Primăria Vișeu de Sus, CFF Vișeu și Clubul EntRo Paris.

La inaugurarea standului României au participat: Mircea Dobre, ministrul Turismului, E.S. Luca Niculescu, Ambasadorul României în Franţa, E.S Lilian Zamfiroiu, Ambasadorul României în Luxemburg, Anca Opriş, Consul General al României la Lyon, Mihaela Miheţ, directorul Biroului de Promovare şi Informare Turistică de la Paris, Vasile Tomoiagă, Preşedinte Club EntRO, Ana-Maria Antonie, Coordonator Liga Studenţilor Români din Străinătate, filiala Franţa.

 

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.