Maşină plină cu bani răsturnată, 4 oameni răniţi. Val de accidente din cauza poleiului

Val de accidente cumplite din cauza poleiului. O maşină de valori plină cu bani s-a răsturnat în Mehedinţi şi toţi cei 4 angajaţi au fost grav răniţi. În Olt, un şofer a murit după ce s-a izbit cu maşina de un tir, iar în Prahova 4 accidente au avut loc pe şoseaua plină de gheaţă.

Un accident grav s-a petrecut luni pe DN56, județul Mehedinți. O mașină care transporta valori s-a răsturnat, patru persoane fiind grav rănite.

Din primele informații, accidentul s-a produs în baza neadaptării vitezei la condițiile de drum. Mașina, care transporta valori, s-a răsturnat și a ieșit de pe șosea. Patru persoane, care se aflau înăuntru, au suferit răni grave. O persoană este în continuare inconștientă.

Polițiștii ajunși la fața locului au început cercetările pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs accidentul.

Un grav accident rutier s-a produs luni dimineață şi pe drumul european E 574, între localitățile Balș (Olt) și Pielești (Dolj). Două autovehicule, un tir și un autoturism, au fost implicate. Șoferul autoturismului a rămas încarcerat, fiind scos din mașină de un echipaj al ISU Dolj, în stop cardio-respirator. Din păcate, şoferul autoturismului Volkswagen a murit.

În cele două autovehicule nu se aflau și alți pasageri, iar şoferul tirului, un cetăţean sârb, este în afara oricărui pericol. Potrivit observatorulph.ro, patru accidente s-au produs noaptea trecută și în această dimineață pe drumurile din Prahova din cauza poleiului. Astfel, în jurul miezului nopții, pe DJ 100 L, la Măgurele, un autoturism a derapat și a ieșit în decor, șoferul fiind rănit. Tot atunci, pe DN1A, la Lipănești, un autoturism a spulberat o căruță, o persoană având nevoie de îngrijiri medicale.

Luni dimineață, la Blejoi, s-au produs două accidente. Un autoturism a intrat în stâlp, fiind rănit șoferul, iar o altă mașină a intrat îmntr-un tir, două persoane acuzând dureri.

Polițiștii recomandă șoferilor să circule cu viteză redusă și să păstreze distanța fațăd e autotvehiculul din față pentru evitarea unei coliziuni.

Autoritățile au fost luate prin surprindere, drumarii neutilizând material antiderapant pentru eliminarea poleiului.

Sursa: rtv.net

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.