Măsuri de ordine publică

Cu ocazia Bobotezei şi a Crăciunului de rit vechi,  jandarmii maramureşeni sunt la datorie pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor religioase, organizate şi desfăşurate în această perioadă pe raza judeţului nostru.

Pentru ca aceste evenimente să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, jandarmii cooperează cu celelalte forţe de ordine şi siguranţă publică ale Ministerului Afacerilor Interne (Poliţia, Pompierii) şi ale Poliţiei Locale. Forţele de ordine sunt prezente în zonele unde se preconizează a fi mari aglomerări de persoane, execută misiuni specifice în zona staţiunilor montane şi misiuni de menţinere a ordinii publice, în cadrul patrulelor mixte de ordine şi siguranţă publică.  Misiunile jandarmilor la manifestările religioase, au în vedere în principal protecţia participanţilor, sprijinirea personalului lăcaşurilor de cult în îndrumarea cetăţenilor către zona de împărţire a apei sfinţite, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială precum şi depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale. De asemenea, jandarmii montani de la Şuior, Cavnic, Valea Vaserului şi Borşa, sunt prezenţi în zona staţiunilor montane şi pe traseele turistice  intensificând acţiunile în zona de competenţă şi în mod deosebit acolo unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătiţi să intervină în diferite situaţii.

   ,, Recomandăm persoanelor participante la astfel de manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură,  în cazul sesizării săvârşirii unor  fapte de natură antisocială să solicite intervenţia  forţelor de ordine iar cei care sunt  însoţiţi de copii,  să acorde o atenţie deosebită acestora, pentru a se evita pierderea sau rătăcirea minorilor.”

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.