Medicii Spitalului Judeţean ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare – zei în halate albe!

spitale_fara_medici_in_maramuresAcest material va prezenta povestea unei vieţi salvate. Viaţa fiului meu, Eric, acest copil care reprezintă toată existenţa mea. Suntem, de aproape cinci zile, pacienţi ai Spitalui Judeţean ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, secţia ORL. Şi am reuşit să văd, îndeaproape, ce înseamnă cu adevărat profesionalismul întregului personal medical, sanitar şi auxiliar.

Totul a început duminică, la ora 15.40, când un apel cu număr privat m-a anunţat că fiul meu a suferit un accident de bicicletă, pe Valea Roşie. În acea pădure unde şi alţi copii teribilişti, aşa ca al meu, merg cu bicicletele pentru a sări peste rampe. Iar părinţii care vor citi aceste rânduri, sper să fie mult mai prudenţi şi vigilenţi cu copiii lor. Fiindcă am trecut prin clipe de coşmar, pe care nu le doresc nimănui.

upu-smurd

În prima fază nici nu ştiam dacă să răspund. Nu-mi plac apelurile cu număr privat. Iar de duminică, nu-mi mai plac deloc. Un medic de pe SMURD m-a anunţat, cu cât mai mult calm, că fiul meu a fost victima unui accident şi că urmează să-mi întâlnesc copilul la UPU (Unitatea de Primire Urgenţe), acolo unde va fi adus de echipajul de prim ajutor. Am fost rugată să-mi păstrez calmul, să nu păţesc ceva pe drum fiindcă băiatul nu are nimic rupt, însă are o plagă tăiată pe faţă, o plagă urâtă. Tremuram din toate încheieturile când am ajuns, iar primul om la care m-am gândit şi pe care l-am sunat a fost managerul acestul spital, prietena mea, Sorina Pintea. Care este, cu adevărat, un prieten minunat. Deşi se afla la un botez, m-a asigurat că fiul meu va fi pe cele mai bune mâini, iar medicii de gardă sunt, în esenţă, profesionişti desăvârşiţi.upu

Mihaela Câmpan, primul medic spre care se îndreaptă recunoştinţa noastră

La UPU, garda era asigurată de medicul Mihaela Câmpan. Sper să-i fi reţinut corect numele, n-aş vrea să greşesc. Pentru nimic în lume, fiindcă a fost primul zeu în halat alb care m-a asigurat că totul va fi bine. Sub o formă sau alta, totul se va termina cu bine. Copilul meu a fost adus pe targă, iar eu am fost rugată să aştept în sala amenajată de la UPU, până vor face primele investigaţii. Cele 15 minute mi-au părut 15 ceasuri. Am fost chemată, apoi, la patul lui. Era înconjurat de asistenţi şi infirmieri, iar medicul de gardă mi-a permis să stau lângă el. În timp record au fost făcute toate investigaţiile necesare, aici incluzând tomograf, ecografie, raze. Plaga era ultima problemă, la acel moment. Medicii au încercat să vadă dacă nu are rupturi interne, hemoragie sau altceva. Şi din fericire totul a ieşit curat.

Îmi amintesc, vag, chipul celor care se aflau în jurul său, în sale de urgenţe. A brancardierului care îl muta de la o încăpere la alta. A asistentelor şi infirmierelor care încercau să mă încurajeze.

Şi atunci am văzut-o pe cea care va rămâne zâna noastră bună pentru totdeauna, domnişoara doctor Corina Surianu, medic specialist ORL. ”Este un medic operator foarte bun, a venit cu referinţe grozave în spital. Eric este pe mâini bune”, m-a asigurat managerul Sorina Pintea. D-şoara doctor era medicul de gardă de pe secţia ORL şi a fost salvarea noastră în acea cumplită zi de duminică.

Operaţia de două ore pentru a salva viaţa unui copil a fost realizată de medicul ORL-ist, Corina Surianu

Puţin după ora 18.00 ajungeam pe secţia ORL, iar o oră mai târziu ne  pregăteam de operaţie. La 19.30 a fost dus în sală, iar apoi mi-am revăzut copilul, abia în jurul orei 22.00. Alte ore de chin şi groază, de rugăciuni spre cer. Şi ştiam că viaţa lui, viitorul lui, stă în mâinile celor care-l operează, a doctorului anestezist, Ştefan Pop, a celor care au fost prezenţi acolo, în acea seară. La 22.30 am ajuns pe secţia ORL, iar de atunci nu am mai părăsit spitalul. Aproape că n-am părăsit nici secţia. şi aici am cunoscut, îndeaproape, aceşti oameni dedicaţi şi devotaţi a căror slujbă înseamnă, de fapt, salvarea vieţilor noastre. Aceşti oameni pe care nu înveţi să îi apreciezi până nu îi vezi în plină activitate.

Sorin Avram, medicul şef al secţie ORL pare, prin definiţie, un dur. Şi este normal să fie aşa, fiindcă încearcă să ţină totul sub control, cât mai bine. Iar aici mă refer, în special, la cei care sunt pacienţi pasageri ai secţiei.

Asistente şi infirmiere, medici şi brancardieri, toţi formează o familie. O familie unită, care se pune la dispoziţia fiecărui pacient. Ştiu, acum, pe pielea mea, ce se întâmplă în acest spital. Şi deşi îmi doresc să nu mai ajungem niciodată aici, nu în calitate de pacienţi, pot spune că am învăţat să apreciez aceşti oameni. Aceşti oameni deosebiţi, aceşti zei în halate albe care i-au redat copilului meu şansa la o copilărie normală, la o viaţă normală. Care l-au ”reparat” aşa cum nici n-am îndrăznit să sper.

Această familie este condusă de managerul Sorina Pintea şi directorul medical Vasile Pop, cărora le mulţumim şi pentru vizita pe care ne-au făcut-o luni dimineaţa, la prima oră. Nouă, dar şi altor pacienţi ai acestui spital.

In memoriam dr. Aurelian Man, chirurgul care a salvat mii de copii

Un doctor pe care nu doar Baia Mare şi Maramureşul l-a cunoscut şi l-a solicitat în cele mai dificile intervenţii a fost medicul Aurelian Man, chirurgul de copii. Şi acum îmi amintesc că, micuţă fiind, îl însoţeam pe unchiul meu, doctorul Man, în câte o vizită prin spital, la copiii operaţi de el. Şi într-o astfel de zi, o fetiţă a alergat după el, plângând, pe holuri, că ei nu i-a pus o poreclă.

A fost un medic iubit de copii, îndrăgit de părinţi şi respectat de familie. S-a stins dintre noi, cu aproape doi ani în urmă, lăsând în urmă un gol şi un vid. Şi nu cu mult timp înainte de ultimele mele întâlniri cu el, mi-a spus, ziaristă fiind deja de mulţi ani, că îl deranjează că presa nu relatează faptele bune pe care le fac medicii, miile de vieţi pe care le salvează, cazurile imposibile pe care le operează, ci caută doar can-can şi bârfă. Şi nu l-am contrazis, dar nici nu l-am aprobat în totalitate, la acel moment. Acum, când am simţit pe pielea mea ce înseamnă să fi neputincios şi să-ţi pui toată speranţa şi încrederea în mâinile zeilor cu halate albe, am înţeles ce vroia să spună unchiul meu. Şi îmi pare rău că nu citeşte aceşte rânduri, pentru a vedea că n-am uitat ce mi-a spus atunci. Şi acum îi dau perfectă dreptate. Ar trebui să prezentăm mai des ceea ce aceşti oameni minunaţi fac zi de zi, ceas de ceas, pentru a salva atâtea vieţi.

Saloanele spitalului pot fi confundate cu camere de  hotel

Condiţiile pe care le oferă, la acest moment, Spitalul Judeţean ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare sunt asemănătoare cu cele din hotel. Camere curate, proaspăt zugrăvite, băi şi duşuri îmbrăcate în gresie şi faianţă, televizoare în unele camere, scaune elegante pentru vizitatori. Lenjeria de pe fiecare secţie este brodată cu nume, iar curăţenia este întreţinută în permanenţă, personalul intrând în saloane şi băi, de minimum trei ori pe zi.

De cinci zile, stau şi observ. Observ cum medicii sunt nişte oameni atât de modeşti, deşi din mâinilor lor se remodelează chipuri. Observ cum asistentele şi asistenta şefă se ocupă de fiecare bolnav în parte, într-un mod exemplar. Observ cum infirmierii şi brancardierii sunt mereu cu zâmbetul pe buze şi dornici să binedispună bolnavii. Observ cum toate lucrurile bune sunt întreţinute, la cel mai elegant mod.

Apel la pacienţi pentru a păstra ordinea şi curăţenia

Pe secţia ORL, unde suntem noi internaţi, saloanele au fost personalizate cu mici tablouri, agăţate de perete, care încearcă să dea încăperii un aer cât mai uman. În geamuri sunt draperii colorate, iar mobilierul este, la rândul lui, vopsit în culori vii. Paturile au numere, iar în băi găseşti, exact ca la hotel, şampon şi gel de duş.

Însă, după cum povestea doamna Crina, asistenta şefă de la ORL, sunt şi pacienţi care nu înţeleg toate acestea. ”Au ajuns să ducă acasă deodorantele de la baie, să ia numerele de la pat, să ia capoatele şi chiar sticluţele de gel de duş sau şampon. Să nu mai spun că sunt cazuri în care ar lua şi sacii menajeri, din găleţi. Noi încercăm să facem pacienţii să se simtă cât mai bine, cât mai confortabil, însă sunt momente în care nu ştii cum să reacţionezi”, povestea asistenta şefă.

Dar toate acestea nu par să îi afecteze. Imediat ce a terminat de povestit, a apărut o altă urgenţă. Şi, cu zâmbetul pe buze, s-a grăbit să asigure un alt bolnav că totul va fi bine. Că a ajuns pe cele mai bune mâini şi că va pleca de aici, vindecat complet.

Nu am reuşit să ajung pe alte secţii, dar am convingerea că toate sunt la fel şi fiecare secţie are medici la fel de pricepuţi şi devotaţi ca cei de pe secţia ORL. Zei în halate albe, aflaţi aici pentru a salva vieţile noastre. Şi pentru a ne reda şansa la o nouă viaţă.

Sper să nu mai fiu nicioadată pacientă, însă dacă vom mai ajunge vreodată la spital, am să vin cu încredere la medicii de la Spitalul Judeţean ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, medici care mi-au arătat că răul nu e chiar aşa de rău cum pare, iar o situaţie ce pare imposibilă şi fără ieşire îţi demonstrează că poţi părăsi un loc care până atunci te-a îngrozit, lăsând în urmă oameni care merită toată aprecierea şi respectul nostru.

Amalia Babici Man (Maramures Jurnal)

SIGLA_mmjurnalRGB (1)

Loading...

1 COMENTARIU

  1. Tot respectul pentru toti ce i care 24 din 24 muncesc in slujba noastra a pacienților fie adult fie copii i si pun sufletul si toata priceperea pentru a ne ajuta si de cele mai multe ori a ne salva viața .Multumim

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.