MEN a centralizat rezultatele obţinute de absolvenţii clasei a XII-a la proba de evaluare a competenţelor de comunicare în limba maternă din sesiunea iunie – iulie a Bacalaureatului 2014

REZULTATE-BACALAUREAT-20142Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele probei orale de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba maternă, din cadrul sesiunii iunie – iulie a Bacalaureatului 2014, desfăşurată în perioada 16 – 20 iunie.

Din totalul celor 6.678 de absolvenţi înscrişi, s-au prezentat 6.602. Dintre aceştia, 5.565 (83,33%) au obţinut calificativul experimentat, 895 (13,40%), calificativul avansat, iar 142 (2,13%), calificativul mediu.

La limba maghiară, dintre cei 5.844 de absolvenţi înscrişi, 71 au absentat. Din totalul celor prezenţi, 4.938 (84,50%) auobţinut calificativul experimentat, 741 (12,68%), calificativul avansat, iar 94 (1,61%), calificativul mediu.

La limba germană, dintre cei 700 de absolvenţi înscrişi, s-a înregistrat o singură absenţă. Din totalul elevilor prezenţi,532 (76%) au obţinut calificativul experimentat, 123 (17,57%), calificativul avansat, iar 44 (6,29%), calificativul mediu.

La limba slovacă, dintre cei 47 de absolvenţi înscrişi, unul a absentat. Din totalul prezenţilor, 38 (80,85%) au obţinut calificativul experimentat, iar 8 (17,02%) calificativul avansat.

La limba sârbă, toţi cei 20 de absolvenţi înscrişi s-au prezentat la examen. Din totalul acestora, 14 (70%) au obţinut calificativul experimentat, iar 6 (30%), calificativul avansat. Şi la limba croată, toţi cei 11 absolvenţi înscrişi s-au prezentat la examen. Din totalul acestora, 3 (27,27%) au obţinut calificativul experimentat, 4 (36,36%), calificativul avansat, iar 4 (36,36%), calificativul mediu. La limba turcă, toţi cei 5 absolvenţi înscrişi s-au prezentat la examen şi toţi au obţinut calificativul experimentat (100%).

La limba ucraineană, dintre cei 51 de absolvenţi înscrişi, 3 au absentat. Din totalul celor prezenţi, 35 (68,63%) auobţinut calificativul experimentat, iar 13 (25,49%), calificativul avansat.

După ce, în perioada 16 – 20 iunie, absolvenţii clasei a XII-a vor susţine proba de evaluare a competenţelor digitale, între 23 – 27 iunie se va desfăşura ultima probă orală a acestei sesiuni, cea de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Probele scrise ale sesiunii curente vor începe pe data de 30 iunie, cu Limba şi literatura română (proba E)

a) şi vor continua pe 1 iulie cu proba la Limba şi literatura maternă (proba E)

b). Pe 2 iulie se va desfăşura proba obligatorie a profilului (proba E)

c), iar pe 4 iulie, proba la alegere a profilului şi specializării (proba E)

d). Prima afişare a rezultatelor va avea loc în data de 7 iulie (până în ora 12.00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile (între orele 12:00 – 16:00), care vor fi soluţionate în perioada 8 – 10 iulie. Rezultatele finale se vor face publice în data de 11 iulie.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.