Misiuni de ordine publică     

În perioada 02-03 mai a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul manifestărilor religioase prilejuite de Hramul Mănăstirii „Sfânta Ana” din Rohia. De asemenea, vineri 03 mai, jandarmii se vor afla în misiune la Mănăstirea Ortodoxă ,,Izvorul Tămăduirii” Petrova unde se desfăşoară Hramul Mănăstirii.

Recomandăm cetăţenilor să manifeste răbdare şi să adopte un comportament civilizat, aşa cum este normal la asemenea activităţi. Participanţii sunt rugaţi de asemenea, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate de către forţele de ordine prezente pentru a asigura ordinea şi siguranţă publică.  Totodată, sfătuim credincioşii să acorde atenţie bunurilor şi obiectelor personale, să asigure autoturismele parcate şi să nu lase la vedere obiecte ce ar putea atrage atenţia persoanelor rău intenţionate şi nu în ultimul rând, să acorde o grijă deosebită copiilor deoarece aceştia se pot rătăci cu uşurinţă în mulţime.

În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă „112”.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.