Mocăniţa, un brand al Maramureşului s-a deschis de 1 Mai

locomotivăMocăniţa, un brand al Maramureşului, odată cu ziua specială de 1 Mai, a avut loc şi deschiderea oficială a noului sezon turistic pe Valea Vaserului. Trainicele locomotive cu abur vă vor purta din nou prin sălbatica Valea Vaserului până la staţia Paltin (km 21.6), oferindu-vă oportunitatea de a vă bucura de minunatele peisaje din Munţii Maramureşului. În staţia Paltin, pe toată durata staţionării se poate  servi masa în locuri special amenajate, puteti sa exploraţi împrejurimile şi chiar să urmaţi un scurt traseu în natură însoţiţi de un ghid turistic.  Preţul unui bilet este de 46 de lei pentru un adult, 38 de lei pentru studenţi şi 33 de lei pentru copiii cu vârste între 6 şi 16 ani. 

„În data de 1 Mai avem deschiderea oficială a sezonului aici, pe Valea Vaserului. Se prevede un număr mare de turişti, tocmai de aceea vom pune în funcţiune toate locomotivele care le avem disponibile, 4 la număr, printre care cea mai veche, Măriuţa, are peste 100 de ani. În data de 2 mai vom organiza şi un spectacol folcloric, cu un ansamblu tradiţional din zona Vişeului. Pentru sezonul turistic care vine avem deja pregătite o serie de evenimente care au devenit o tradiţie, aici la noi. Avem Maramureş Brunch, unde avem preparate tradiţionale din Maramureş, port popular, iar în august urmează concertul clasic cu cvartetul de la Filamornica din Cluj”, a declarat administratorul Mocăniţei, Ioana Coman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.