Modificarile propuse legii pensiilor admise în Comisia de Muncă din Senat

Astăzi,  2 septembrie 2014, pe ordinea de zi a Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială a Senatului s-a aflat în dezbatere Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.55 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Această propunerea legislativă, adoptată în unanimitate de senatorii din Comisia pentru muncă familie şi protecţie socială a Senatului, modifică art. 55 şi art. 158 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul recunoaşterii grupei I de muncă pentru toţi pensionarii care au cel puţin doi ani lucraţi în această grupă, ca fiind activitate desfăşurată în condiţii speciale, nu doar pentru cei care au efectuat minim 6 ani în grupa I de muncă, aşa cum prevede legislaţia actuală. De asemenea, perioadele mai mici de doi ani lucrate în locurile de muncă menţionate, vor fi recunoscute ca fiind perioade lucrate în condiţii deosebite de muncă.

Raportul de admitere a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea art.55 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, întocmit de Comisia pentru muncă, va intra în dezbaterea Plenului Senatului săptămâna viitoare, urmând ca în cel mai scurt timp să devină lege.

Loading...

17 COMENTARII

  1. Mereu se pune problema numai celor din grupa I de munca dar a celor din grupa a II – NU. AM LUCRAT PE SANTIER IN FORAJ in conditii improprii de locuit,de munca :in frig ,ploaie,fara curent etc. si cu doi copii mici care au crescut in aceste conditii si ni s-a dat grupa a II DE MUNCA (FEMEIE, MAMA) . Este corect?

  2. in sfarsit se face dreptate am 5 ani si11 luni grupa1si37 ani de vechimesi62 si7luni virsta si sint in pensie de boala gr 2 si nu pot iesi inpensie limita virsta va multumim anticipat

  3. sunt nascut in 1955 luna 11 am 41 ani vechime si 25 ani grupa a ii-a care va fi anul pensionari

  4. Am citit propunerea legislativa.Se vorbeste numai de art. 55, respectiv gr.I de munca.Se modifica chiar si un tabel.
    Pentru gr.a II -a de nu se precizeaza nimic.Cum este acum legea, trebuie sa prestezi minim 5 ani impliniti ca sa beneficiezi de unele drepturi privind gr a II de munca.Dupa modificarea legii cum va fi?

  5. SPER CA TOTI ROMANII CARE AU MUNCIT IN GRUPELE 1 SI 2 DE MUNCA SA BENEFICIEZE DE REDUCEREA VARSTEI DE PENSIONARE ,LUANDU-LE IN CALCUL FIECARE AN MUNCIT IN ACELE GRUPE MAI SUS MENTIONATE ….. ASA SE V-A FACE ADEVARATA DREPTATE !!!!! EU PERSONAL AM 3 ANI LA GR.1 [01.01.1988-01.01.1991 ]DECI INAINTE DE 01.04.2001 !!! PLUS 4 ANI 10 LUNI SI 27 ZILE IN CONDITII DEOSEBITE[ CU 100% ] ASTEPT CU NERABDARE SA IES LA PENSIE DUPA 42 DE ANI DE MUNCA IN METALURGIE ????!!!!ACEASTA NUMAI INCOMPETENTEI CELOR CARE AU FABRICAT LEGI DE DOI BANI !!! DAR CARE NU AU RASPUNS NICIODATA ?????PE ACEASTA CALE CAUT SA-I PROPUN D-LUI SENATOR POP SA SUSTINA PROPUNEREA DE PROTECTIE SOCIALA ,A CELOR CARE-SI PIERD LOCUL DE MUNCA INAINTE CU 2-3 ANI DE IESIREA LA PENSIE [ L.V. ]DAR … ATENTIE !! NUMAI DACA ARE 35 ANI COTIZATI LA FONDUL DE PENSII … DECI STAGIUL DE COTIZARE SA-L AIBA .. OBLIGATORIU !!!!IAR ACEL OM AL MUNCII SA PRIMEASCA JUMATATE[50% ] DI PENSIA CARE AR PRIMIO DACA S-AR INCADRA SA IASA LA L. V. PENTRU A AVEA CU CE SA TRAIASCA [ NU CA MINE LA ORA ACTUALA !!! ]TIN SA REAMINTESC CELOR CARE SANT IN DOMENIUL ….CA IN STATELE MEMBRE U. E. SANT ACELE FORME DE PROTECTIE PENTRU ASEMENEA CAZURI !!! VA MULTUMESC !! SI ABIA APUC SA VAD CA MI SE FACE DREPTATE TUTUROR CELOR NEDREPTATITI !!!! FELICITARI CELOR CARE SE GANDESC SI LA CEI NEDREPTATITI !!!!

  6. Se face discriminare intre grupa I si a II a de munca, trebuie prevedere modificata pentru ambele grupe de munca.

  7. CU PARERE DE RAU , NU-MI VINE SA CRED CA TRAIESC ACESTE VREMURI !!!DUPA 47 DE ANI DE CONTRIBUTIVITATE LA SISTEMUL DE PENSII DIN ROMANIA, SA AJUNG SA FIU SOMER FARA INDEMNIZATIE !!!??? IAR CEL CARE NU A MUNCIT NICIODATA IN VIATA LUI !!! SA FIE AJUTAT CU 350 DE LEI ?? IAR EU SA FIU LASAT SA CRAP !!!???D-LOR GUVERNANTI !!!! CAT TIMP VA TREBUIE SA FACETI DREPTATE CELOR CARE AU MUNCIT MAI PUTIN DE 6 ANI IN GRUPA 1 SI 2 DE MUNCA ???CAT O MAI TRAGANATI LEGEA CARE TREBUIE SA FACA CU ADEVARAT =DREPTATE SA RECUNOASCA FIECARE AN MUNCIT CINSTIT IN ACESTE GRUPE DE MUNCA ?????=ESTE CEA MAI MARE RUSINE CAND CEI CARE NE CONDUC SE INTERESEAZA MAI MULT DE EI ..DECAT DE POPOR????CAT AI BATE DIN PALME ISI MARESC SALARIILE !!! SAU ALTE DREPTURI … IAR NOI CEI NUMITI PALMASII [MUNCITORII ] NU NE BAGA NIMENI IN SEAMA !!!!???? DECE D-LE PONTA ????DATI ODATA CEZARULUI CE I SE CUVINE !!!!EL NU A FURAT !!! CA NU STIE SA FURE !!! DE ACEEA NU MAI TERGIVERSATI LEGEA CARE TREBUIE SA FACA DREPTATE CELOR CARE AU MUNCIT PENTRU BINELE POPORULUI ROMAN SI A CETATENILOR DIN ACEASTA TARA !!!

  8. Am citit un articol în care era scris că , La Căile Ferate Franceze , cei care lucrează la siguranța circulației , la 55 de ani sunt scoși obligatoriu la pensie.La noi condițiile de munca sunt mai rele și nu e ca la ei.

  9. Cand se va modifica grila pentru grupa II. Este corect ca pentru 26 ani lucrati in grupa II-a, in procent de 75% sa beneficiez numai de 4 ani reducere a varstei de pensionare din cauza intervalelor inscrise in grila.

  10. nu am vazut nici o masura pentru acei ce au conributia completa 35 ani efectiv cotizati.Citi la suta dintre pensionati actuali au stadiul complet de cotizare ?
    – de ce nu anulati toate aberatiile din lege care au fost introduse prin frauda (numarul votantilor in parlament) pe timpul guvernati Boc
    -exemplu :perioada maxima de cotizare de la 30 la 35 ani,indicele de penalizare la pensionarea anticipata,majorarea perioadei de munca de la 60 ani cerere sau 62 de drept la 65 ani,majorarea de la 40ani (30+10)contributie la pensionarea anticipata la 43 ani (35+8),luarea in calcul ca vechime a armatei si la pensionarea anticipata.
    -toate acestea duc la crearea de locuri de munca , prin schimbul de generatii si se poate aplica principiul contributivitati in calculul corect echitabil,etc.

  11. O lege cortecta , ar trebui sa fie 50% la grupa I si la grupa a II-a 25%.Legea 263 art. 55 este discriminatorie si asteptam din partea dvs. dreptul la o hotarare corecta.

  12. Modificarea si completarea art.55 din legea 263/2010, este un lucru drept si asteptat de ceva vreme de toti cei care au lucrat in grupa 1 de munca. Sunt ani si perioade in care oamenii au lucrat in grupa 1 de munca, lasandu-si sanatatea, energia intr-o activitate care nu intamplator a fost incadrata in grupa 1 de munca.
    Aducem multumiri senatorului ce a initiat aceasta indreptare, a unei legi nedrepte-domnului senator Liviu Marian Pop.

  13. D-LE SENATOR POP …CAND MAI SANTETI INVITAT LA ROMANIA TV LA ANDREEA CRETULESCU ,LA ROMANIA LA RAPORT,VA ROG SA NE SPUNETI ODATA CE SE REZOLVA CU MODIFICAREA LEGII 263\2010 ART.55…. SI DE CAND SE RECUNOSC ANII LUCRATI IN GRUPELE 1 SI 2 [NU DE LA 6 ANI ] CI DE FIECARE AN LUCRAT IN ACELE GRUPE????CHIAR DACA ATI PIERDUT ALEGERILE….. EU CA UN BUN ROMAN CRED IN CONTINUARE CA VA TINETI DE CUVANT SI VE-TI FACE DREPTATE TUTUROR ROMANILOR !!!!PE ACEASTA CALE TIN SA ROG TOATA CLASA POLITICA SA SE GANDEASCA SI LA CEI CARE SI-AU PIERDUT LOCUL DE MUNCA ,CU 1-3 ANI INAINTE DE IESIREA LA PENSIE !!![42 DE ANI IN CAZUL MEU,ACTUALMENTE SOMER FARA INDEMNIZATIE ???!!!!] IAR LA 59 DE ANI TRECUTI NU TE MAI ANGAJEAZA NIMENI !!!! SA VA GANDITI SA DATI O LEGE DE PROTECTIE ,A ACESTOR OAMENI PINA ORI SE ANGAJEAZA, ORI PINA IESE LA PENSIE…. ASA CUM ESTE IN TARILE CIVILIZATE !!!!

  14. Dacă ați pierdut alegerile , aruncați la gunoi promisiunile de modificare la grupa1de muncă?
    Ar fi „piatra de moară” care s-ar putea să vă prăbușească fatal în încrederea celor care v-au votat .
    Nu cred că sunteți atăt de ticăloși !
    Apăreți la televizor domnule Pop și lămuriți problema .

  15. cand se va aplica noile modificari la legea 263/2010, privind grupa 1, fara plafonari . Se impune si la noi in Romania, eliminarea discriminarii sub orice forma .

  16. SI IN EDUCATIE ESTE UN STRES FOARTE MARE . DAR NU SE TINE CONT DE ASTA, SA SE REDUCA SI AICI MACAR CU 2-3 ANI IESIREA LA PENSIE MAI DEVREME DE IMPLINIREA VARSTEI STANDARD DE PENSIONARE , FARA DIMINUAREA CALCULARII CUANTUMULUI PENSIEI .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.