Nicolae Titulescu și interesele României

Nicolae_TitulescuNicolae Titulescu este un nume, am putea spune un “brand românesc” în diplomație.

A fost într-adevăr de o inteligență și de o elocință sclipitoare, pe care și le-a pus în valoare pe plan diplomatic internațional, fiind de două ori ales președinte al LIgii Națiunilor (1930-1931 și 1931-1932).

În România a funcționat ca Ministru de Externe de două ori: 1927-1928 și 1932-1936.

Activitatea sa din această ultimă perioadă se află în atenția noastră și ne propunem să răspundem la întrebarea: în ce măsură activitatea sa prodigioasă pe plan internațional a avut ca scop și în final ca rezultat, apărarea intereselor României, aflată atunci fără siguranța frontierei pe Nistru, nerescunoscută de Rusia bolșevică?

După revoluția bolșevică din Rusia, țările vecine și-au dat seama de primejdia pe care o reprezenta vecinătatea unei mari puteri condusă după principiile bolșevice, exportul de revoluție fiind declarat în mod răspicat ca o etapă a noului regim, spre obiectivul final revoluția proletară mondială.

Să ne reamintim de regimul sovietic al lui Bela Kuhn din Ungaria, căruia i-a pus capăt  intervenția din August 1919 a trupelor române.

Sau de încercarea din 1920 a Armatei Roșii de a trece prin Polonia spre a ajunge la Berlin pentru susținerea revoluției comuniste de acolo, dar care a fost învinsă de armata poloneză condusă de Mareșalul Pilsudski.

Rusia bolșevică – Bestia fără nume

În aceste condiții s-a constituit un așa zis “cordon sanitar” format din Finlanda, cele trei țări baltice (Estonia, Letonia și Lituania), Polonia și desigur România. De menționat că, după primul război mondial, Rusia nu avea acces la centrul Europei, neavând frontieră comună cu Cehoslovacia.

La acea vreme Churchill în lucrarea sa The Aftermath denumea Rusia bolșevică drept Bestia fără nume: “Aveam în fața ochilor noștri un Stat fără națiune, o oaste fără patrie, o religie fără Dumnezeu”. Iar mai departe: “Pentru Lenin, a măcelări milioane de ființe, a osândi clase sociale întregi, a aprinde războiul civil în toate țările, a distruge prosperitatea unor națiuni întregi, sunt sublime abstracțiuni”. Apoi propunea: “Este datoria lumii civilizate de a recuceri Rusia. Sovietele nu reprezintă Rusia, ci reprezintă o concepție internaționalistă, complet străină și chiar ostilă la tot ceea ce numim civilizație”.

România, căreia Sovietele refuzau să-i recunoască frontierea pe Nistru, fusese greu încercată de debandada din Moldova a trupelor bolșevizate în 1917, precum și de încercările de a răsturna regimul poltic din țară, așa cum a fost demonstrația comunistă din București în Decembrie 1918 și revolta organizată de la Tatar Bunar din Basarabia, ca și de provocările repetate de pe Nistru.

După tragedia din războiul civil, soldată cu victoria sângeroasă a trupelor “roșii”, represiunea bolșevică cu milioane de victime a continuat în Rusia.

Panait Istrati tratat drept fascist

Cu toată strictețea din închisoarea comunistă Rusia, informații despre foametea provocată de bolșevici în Ucraina în anii 1932-1933 au pătruns și în presa noastră. Mai trebuie amintit semnalul de alarmă, strigătul de disperare al lui Panait Istrati din cartea sa Spovedania unui învins, scrisă în 1929, în urma vizitei făcute în Rusia. Dar fostul simpatizant comunist, trezit la realitate, a fost tratat drept fascist.

Pentru români acestea trebuiau să fie adevărate avertismente, pe care însă clasa politică nu le-a luat în serios.

A existat o singură voce, neluată în seamă, pentru că venea dinspre dreapta creștină: “De vor intra trupele rusești pe la noi, în numele diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susțină, că ele vor pleca înainte de a ne sataniza, adică bolșeviza ?” Din păcate realismul cuvintelor lui Corneliu Zelea Codreanu se va adeveri după 23 August 1944.

titulescu1 Sistem de alianțe îndreptate împotriva Germaniei

Preocupările principale ale lui Titulescu și ale fratelui său Beneš – președintele Cehoslovaciei – s-au orientat către organizarea unui sistem de alianțe îndreptate împotriva Germaniei, chiar dacă aceste alianțe nu serveau intereselor României, sau chiar dimpotrivă.

România nu avea granițe comune și nici diferende cu Germania, deci totul depindea de cartea politică pe care noi o jucam, pentru a nu permite o orientare a Germaniei către Ungaria, care din punct de vedere al populației și mai ales a lipsei de resurse (petrol), reprezenta un mai mic interes pentru Germania.

Urmare politicii insistente a lui Titulescu, pe 2 Mai 1935 a fost semnat Pactul Franco-Sovietic de asistență mutuală, îndreptat în mod clar împotriva Germaniei, iar pe 16 Mai în același an, Pactul de asistență mutuală între Cehoslovacia și Uniunea Sovietică, care ar fi trebuit să ajute Cehoslovacia în diferendul cu germanii sudeți.

Dacă aceste două tratate păreau să aducă un plus de securitate Franței și Cehoslovaciei, ele aveau pentru România efectul unei lovituri mortale sub centură.

Franța semnase Tratatul de la Trianon prin care se recunoșteau toate granițele României, deci și aceea de pe Nistru, situație însă nerecunoscută de Rusia bolșevică, care pretindea Basarabia. Prin aceasta, Franța trăda România – aliatul ei din primul război mondial –  și recunoștea de facto pretențiile Rusiei asupra Basarabiei.

Va urma Anglia, care ne va garanta numai frontierele de vest, iar în timpul războiului va colabora strâns cu NKVD-ul bolșevic, ascunzând politicienilor români adevărul și în același timp folosindu-se de serviciile lor pentru sabotarea frontului.

Rusia nu recunoștea granița cu România

Problema practică a acestor tratate – încheiate prin demersurile și sprijinul lui Titulescu –   era că ele nu puteau fi efective, Rusia bolșevică neavând frontiere comune nici cu Germania și nici cu Cehoslovacia.

Pentru ca trupele rusești să intre în luptă, ele trebuiau să treacă prin Polonia sau prin România. Prin Polonia era exclus, deorece încă trăia Mareșalul Pilsudski și care ducea o politică de echilibru între ciocanul rusesc și nicovala germană.

Astfel că singurul loc pe unde ar fi putut trece trupele rusești era nordul României. Nu avem nici un semnal că Titulescu ar fi reproșat ceva aliaților francezi. În schimb există suficiente mărturii privind implicarea sa directă la semnarea tratatelor, mergând până la contribuția politică și practică – la redactare – și la insistențele depuse pe lâhgă guvernul francez de dreapta al lui Laval pentru ratificarea tratatului.

Aceasta înseamnă că Titulescu și Carol II erau pregătiți să accepte trecerea trupelor bolșevice. De fapt, primul pas fusese deja făcut prin semnarea în 8 Februarie 1932 a Convenției dintre România și Uniunea Sovietică, referitoare la restabilirea comunicațiilor feroviare directe. Se observă că această Convenție a premers cu mai puțin de trei luni, celelalte Tratate, pentru că ea le condiționa în mod practic. În textul semnat, elaborat sub ministeriatul lui Titulescu în înțelegere cu Litvinov – marioneta de fațadă a lui Stalin – cuvintele: graniță, punct de graniță, vamă, autorități vamale și autorități de graniță erau înlocuite cu circumlocuțiuni, ceea ce demonstra nu numai că Rusia nu recunoștea granița cu România, dar și faptul mai grav că partea română acceptase aceasta.

România s-a trezit în preajma războiului singură și descoperită

Îndepărtarea lui Titulescu de la conducerea Ministerului de Externe s-a făcut, nu pentru a opri politica lui iresponsabilă față de interesele României, deoarece Carol II a continuat-o, ci pentru că această politică devenise prea vizibilă pentru opinia publică românească și nu numai. Germania, care anterior făcuse României propuneri pentru garantarea tuturor frontierelor – tocmai pentru a preveni calea liberă a armatelor bolșevice spre centrul Europei – s-a întors către Ungaria, ceea ce va avea grave repercursiuni pentru poporul român.

Astfel, România s-a trezit în preajma războiului singură și descoperită, un război la declanșarea căruia și-a adus și ea o anume contribuție. Politicienii români de astăzi au rămas ca și aceia interbelici sclavii părerilor preconcepute despre Nicolae Titulescu, ca politicianul român cu activitatea internațională cea mai prestigioasă, fără a-și pune întrebarea dacă România a avut de câștigat sau de pierdut.

Astfel, Adrian Năstase când devine Ministru de Externe readuce în țară osemintele lui Nicolae Titulescu, care – ce-i drept – își exprimase testamentar această dorință.

Ulterior când devine Prim Ministru aduce în țară osemintele lui Carol II și le îngropă la Curtea de Argeș, așezând pe acela care a dus România la dezastru lângă marii regi care au făcut România Mare. Dar nu numai pe Carol II, ci și pe fosta metresă Elena Lupescu. Ce oroare!

Iar în decembrie 2013, Adrian Năstase în calitatea sa de Președinte al Fundației Nicolae Titulescu a dezvelit la Bruxelles un bust al acestui politician fără merite față de români. Oare ce îi leagă? Răspunsul este evident.

Ștefan Horia – istoric, analist politic, corespondent permanent București

mmjurnal logo articol

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.