Noile planuri-cadru ale Ministerului Educației. Principalele schimbări din învățământ: eliminarea notelor la Religie, dispariția materiilor Limba Latină și Educație Tehnologică și scoaterea Muzicii și Desenului dintre orele obligatorii

Ministerul Educației pregătește schimbări majore la gimnaziu. Printre schimbnările majore se numără eliminarea notelor la Religie, Muzică, Desen și Sport, din toamnă, dar și eliminarea materiilor Educație tehnologică și Dezvoltare personală.

Mai mult, o altă variantă presupune eliminarea materiei Limba latină sau tăierea orelor de la Limba modernă, Fizică, Chimie, Biologie, Geografie și Istorie, notează edupedu.ro

Oferta de nerefuzat: Hotel Barátság Hajdúszoboszló

Principalele schimbări pregătite de Ministerul Educației

Ministerul Educației este obligat ca din data de 14 septembrie să pună în aplicare legea care prevede tăierea cu până la 5 a numărului de ore pe săptămână în gimnaziu.

ATP Motors ofera clientilor o gama variata de produse si servicii de calitate

Astfel, se lucrează la revizuirea planului cadru pentru învățământul gimnazial, realizându-se până în prezent patru variante de plan-cadru pentru clasele V-VIII.

Proiectul de OUG prevede că din anul școlar 2020-2021 numărul de ore de școală din planurile-cadru se aprobă prin ordin al ministrului educației și se aplică pentru clasa pregătitoare, clasa a V-a și clasa a IX-a.

Schimbările ce vor fi implementate acum se vor “finaliza pentru toate clasele până la începerea anului școlar 2025 – 2026”.

Planul-cadru pentru gimnaziu – Varianta 1

În această variantă se ia în calcul eliminarea notelor la materiile Religie, Muzică și Desen și Educație fizică și sport. Acestea vor fi înlocuite cu calificative.

„Aceste discipline se bazează pe predispoziții native, aptitudini, înclinații, având un caracter vocațional explicit”, spun autorii curriculumului.

Religia se păstrează ca disciplină obligatorie fără să piardă nici o oră începând din clasa pregătitoare.

O altă noutate este dispariția Muzicii sau a Desenului dintre orele obligatorii. În prezent, elevii fac ambele materii, câte 1 oră pe săptămână. De acum, fiecare elev va alege dacă face Educație muzicală sau Educație plastică.

„Educația artistică se studiază pe grupe (educație muzicală sau educație plastică). În acest sens, elevii, îndrumați de cadrul didactic, pot alege, la cerere, în anul școlar anterior, una dintre cele două discipline. Cererea este contrasemnată de părinte/reprezentant legal”, se arată în proiect.

De asemenea, va dispărea și materia “Consilierea și dezvoltarea personală”.

„Consilierea și dezvoltarea personală se organizează de către profesorul diriginte, în funcție de nevoile elevului/elevilor/părinților, în cadrul orei de dirigenție”, se arată în proiectul varianta 1.

O altă materie tăiată din gimnaziu este Educația tehnologică.

În această variantă, autorii propun rearanjarea materiilor în 4 arii curriculare, față de 7 câte sunt în prezent.

Așadar, „Informatica și TIC” intră cu tot cu aria curriculară în noua Matematică, științe și tehnologii. Aria „Om și societate” se transformă în „Societate și civism” și pierde materia Religie, care se mută către noua arie „Dezvoltare personală și sensibilizare culturală”. Aici regăsim Educația artistică (plastică și muzicală), Religia și Educația fizică.

Schimbări la clasa a V-a:

– dispare cu totul materia Educația tehnologică, ce până acum avea alocată 1 oră pe săptămână

– copiii nu vor mai avea discipline separate Muzică și Desen, ci le vor face într-o singură oră pe săptămână, sub numele Educație artistică. De altfel, aria Arte se desființează, iar materiile sale se regăsesc în aria intitulată Dezvoltare personală și sensibilizare culturală. Autorii planului-cadru precizează că “Educația artistică se studiază pe grupe (educație muzicală sau educație plastică). În acest sens, elevii, îndrumați de cadrul didactic, pot alege, la cerere, în anul școlar anterior, una dintre cele două discipline. Cererea este contrasemnată de părinte/reprezentant legal”.

– dispare materia Consiliere și dezvoltare personală, care în prezent are 1 oră pe săptămână

Elevii vor avea în total 22 de ore obligatorii pe săptămână, la clasa a V-a, față de 25 în prezent. La acestea se pot adăuga maximum 2 opționale.

Schimbări la clasa a VI-a:

– continuă studierea Educației muzicale sau a Educației plastice, deci elevii nu fac și Muzică, și Desen. Dispare 1 oră pe săptămână.

– dispare Educația tehnologică, materie care până acum avea o alocare de 1 oră pe săptămână

– dispare Consiliere și dezvoltare personală, care avea 1 oră pe săptămână

În total, elevii de clasa a VI-a vor avea 24 de ore obligatorii pe săptămână, față de 27 câte sunt în prezent.

Schimbări la clasa a VII-a:

– 1 oră pe săptămână dispare, prin studierea pe grupe a Muzicii și a Desenului, pe modelul descris mai sus

– Materia Educația tehnologică este eliminată cu totul =» dispare iar 1 oră pe săptămână

– Consiliere și dezvoltare personală este o altă disciplină care este eliminată cu totul =» dispare 1 oră pe săptămână

În total, elevii de clasa a VII-a vor avea 27 de ore obligatorii pe săptămână, față de 30 câte sunt în prezent.

Schimbări la clasa a VIII-a:

– 1 oră pe săptămână dispare, prin studierea pe grupe a Muzicii și a Desenului, pe modelul descris mai sus

– Materia Educația tehnologică este eliminată cu totul =» dispare 1 oră pe săptămână

– Consiliere și dezvoltare personală este o altă disciplină care este eliminată cu totul =» dispare 1 oră pe săptămână

În total, elevii de clasa a VIII-a vor avea 27 de ore obligatorii pe săptămână, față de 30 câte sunt în prezent.

Planul-cadru pentru gimnaziu – Varianta 2

Această propunere prevede organizarea materiilor în 6 arii curriculare, față de 7 arii câte sunt în prezent. Practic, se va elimina total aria „Consiliere și orientare”.

Totodartă, dispare materia Limba latină, care în prezent este studiată la clasa a VII-a timp de 1 oră obligatoriu pe săptămână.

Sunt tăiate și ore de la Limba modernă numărul 2, de la Fizică, Chimie, Biologie, Geografie și Istorie. Rămânneschimbate materii precum Religia, Educația socială, Muzica, Desenul, Informatica, Educația fizică, Limba modernă 1, Matematica și Româna.

În această variantă mai dispare și materia Educație tehnologică, în prezent disciplină cu 1 oră obligatorie din a V-a până în a VIII-a inclusiv.

Este eliminată și disciplina „Consiliere și dezvoltarea personală”, studiată în prezent 1 oră pe săptămână în fiecare clasă de gimnaziu.
Consilierea și dezvoltarea personală devine parte a activității de dirigenție “și este reglementată prin ordin al ministrului educației și cercetării. Se organizează de către profesorul diriginte în cadrul orei de dirigenție”, se arată în proiect.

Schimbări la clasa a V-a:

– se elimină o oră de la Istorie, astfel că elevii ar urma să facă 1 oră obligatoriu pe săptămână, față de 2 în prezent

– Educația plastică și Educația muzicală rămân materii separate, cu câte 1 oră pe săptămână, la fel ca în prezent

– dispare Educația tehnologică – ce avea 1 oră pe săptămână

– este eliminată și Consilierea și dezvoltarea personală, tot cu 1 oră pe săptămână până acum

În total, elevii de clasa a V-a ar urma să aibă 22 de ore obligatoriu pe săptămână (față de 25 câte sunt în prezent).

Schimbări la clasa a VI-a:

– taie o oră de Fizică, astfel încât elevii ar urma să studieze 1 oră pe săptămână, față de 2 în prezent

– taie o oră și de la Biologie, astfel încât elevii să studieze această disciplină doar 1 oră pe săptămână, față de 2 câte ore sunt săptămânal în prezent

– dispare Educația tehnologică – ce avea 1 oră pe săptămână

– este eliminată și Consilierea și dezvoltarea personală, tot cu 1 oră pe săptămână până acum

În total, elevii de clasa a VI-a ar urma să aibă 23 de ore obligatoriu pe săptămână (față de 27 câte sunt în prezent).

Schimbări la clasa a VII-a:

– taie o oră de Limbă modernă 2, ajungând la un total de 1 oră pe săptămână față de 2 câte se fac în prezent

– taie Limba latină, care în prezent se studiază 1 oră pe săptămână doar la clasa a VII-a

– taie o oră de Chimie, astfel încât elevii să facă doar 1 oră pe săptămână, față de 2 câte se studiază în prezent

– dispare Educația tehnologică, ce avea 1 oră pe săptămână

– este eliminată Consilierea și dezvoltarea personală, care avea 1 oră pe săptămână alocată până acum

În total, elevii de clasa a VII-a ar urma să aibă 25 de ore obligatoriu pe săptămână (față de 30 câte sunt în prezent).

Schimbări la clasa a VIII-a:

– taie o oră de Limbă modernă 2, ajungând la un total de 1 oră pe săptămână față de 2 câte se fac în prezent

– taie o oră de la Geografie, ajungând la 1 oră pe săptămână, față de 2 câte se studiază acum

– dispare Educația tehnologică, ce avea 1 oră pe săptămână

– este eliminată Consilierea și dezvoltarea personală, care avea 1 oră pe săptămână alocată până acum

În total, elevii de clasa a VIII-a ar urma să aibă 26 de ore obligatoriu pe săptămână (față de 30 câte sunt în prezent).

Planul-cadru pentru gimnaziu – Varianta 3

Această variantă este realizată pe baza chestionarelor lansate de Ministerul Educației către părinți și profesori.

Și în această variantă, Religia rămâne ca materie obligatorie cu 1 oră pe săptămână din clasa a V-a până în clasa a VIII-a.

Planul-cadru pentru gimnaziu – Varianta 4

Sursa: b1.ro

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.