Nu ține cu falsuri. Ce a încercat un cetățean turc?

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au depistat un cetăţean din Turcia, care a încercat să ajungă în Olanda având aplicată în paşaport o viză  falsă.

 Cetăţeanul turc este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Ieri, 22 decembrie a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere al Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru a intra în România, cetăţeanul turc O.M., în vârstă de 26 de ani, care călătorea în calitate de pasager cu un microbuz marca Mercedes – Benz, pe ruta Ucraina-Olanda.

În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea vizei aplicate în documentul prezentat la control, motiv pentru care au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare.

Astfel, colegii noştri au constatat faptul că viza specifică Olandei aplicată în paşaportul cetăţeanului turc nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond al unei vize autentice, fiind un fals total.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.