O bijuterie găsită în Danemarca ar putea schimba istoria creştinătăţii

O+bijuterie+g%C4%83sit%C4%83+%C3%AEn+Danemarca+ar+putea+schimba+istoria+cre%C5%9Ftin%C4%83t%C4%83%C5%A3ii_573905Un căutător de metale a făcut o descoperire despre care experţii cred că ar putea schimba modul în care este perceputut creştinismul în Danemarca, scrie The Independent. El a găsit un crucifix din metal, care schimbă teoriile privind creștinarea vikingilor.

Denis Fabricius Holm se bucura să-şi practice pasiunea într-o după-amiază, pe un câmp în apropiere de oraşul Aunslev, când a găsit un crucifix pandativ.

„De când am curăţat mizeria şi am văzut bijuteria, nu m-am mai putut gândi la altceva”, a spus căutătorul de metale. A postat imaginea crucifixului pe o reţea de socializare, iar prietenii l-au sfătuit să ducă obiectul la un muzeu.

Arheologul Marlene Refshauge Beck a considerat descoperirea senzaţională şi a datat crucifixul ca fiind din prima jumătate a secolului X. Se bănuieşte că bijuteria de 13,2 grame ar fi fost purtată de o femeie vikingă. Un obiect similar a fost găsit şi în Suedia şi a fost datat din aceeaşi perioadă.

Crucifixul găsit în Danemarca este conservat aproape perfect, fiind unul dintre cele mai bine păstrate artefacte creştine descoperite în această ţară. Faptul că a fost datat ca fiind din perioada 900-950 î.Hr. este deosebit de important, întrucât asta ar însemna că vikingii au fost creştinaţi mai devreme decât se credea,a arătat Beck. Istoria de până acum indica faptul că procesul de creştinare în această regiune s-ar fi finalizat în jurul anului 1050, însă acest singur crucifix poate devansa data cu câteva zeci de ani.

Astfel, arheologul Marlene Beck a concluzionat că aceasta este încă o dovadă a faptului că răspândirea creştinismului în Europa s-a produs mai repede decât arată istoria cunoscută.
sursa:romanialibera.ro

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.