O INVENȚIE PE ZI: Aparatul de sudură

Aparatul de sudură cu arc metalic ecranat este un dispoziv care folosește curent electric, alternativ sau continuu, de la o sursă de curent pentru a îmbina două bucăți de metal, formând un arc electric între electrod și bucățile ce trebuie sudate. Sudura are nevoie de voltaje înalte (peste 80 de amperi) și poate avea nevoie și de peste 12.000 de amperi în punctul de sudură.

În timp ce se aplică sudura, învelișul electrodului se dezintegrează, eliberând vapori care servesc drept gaz de ecranare și produce un strat de zgură, ambele protejând suprafața sudată de contaminarea atmosferică.

Aparatul de sudură cu arc metalic ecranat constă dintr-o sursă de curent și un electrod, ținut într-un suport (o clemă) legat printr-un cablu la sursă și o clemă de împământare, asemenea, legată la sursă printr-un cablu.

Sudura cu arc metalic ecranat este una dintre cele mai populare procese de sudură din lume, dominând peste celelalte procese de sudură în industria de reparații și mentenanță. Deși sudura cu arc flux-tubulară crește în popularitate, sudura cu arc metalic ecranat continuă să fie folosită extensiv în construcția structurilor de oțel și în fabricații industriale. Procesul este folosit în principal pentru a suda fier și oțel (inclusiv oțel inoxidabil), dar aluminiul, nichelul și aliajele din cupru pot fi de asemenea sudate prin această metodă.

După descoperirea arcului electric în 1800, de către Humphry Davy, dezvoltarea în sudura electrică a fost foarte lentă până când Auguste de Meritens a patentat o torță cu arc de carbon în anul 1881. În 1885, Nikolay Benardos și Stanislaw Olszewski au dezvoltat sudura cu arc de carbon, obținând brevetele în 1887, în care era descris un suport pentru electrod rudimentar. În 1888, a fost inventat electrodul din metal consumabil de către Nikolay Slavyanov. Mai târziu, în 1890, C.L. Coffin a obținut un brevet pentru metoda de sudură cu arc metalic care folosea un electrod metalic. Asemenea procesului de sudură cu arc metalic ecranat, procesul lui Coffin depozita metal topit de la electrod în sudura ce folosea drept umplutură.

În jurul anului 1900, A.P. Stohmenger și Oscar Kjellberg au realizat primii electrozi cu înveliș. Strohmenger a folosit argilă și var pentru a stabiliza arcul, iar Kjellberg a intordus electrodul în amestecuri de carbonați și silicați pentru a crea învelișul. În 1912, Strohmenger a introdus electrodul cu înveliș masiv, dar costurile de producție mari și metodele complexe de producție au împiedicat creșterea în popularitate a acestor electrozi. În anul 1927, dezvoltarea procesului de extrudare a redus costurile de învelire a electrozilor și au permis producătorilor să realizeze amestecuri mai complexe pentru învelișul electrozilor realizate pentru aplicații specifice. În anii ’50, producătorii au introdus pudra de fier în înveliș, oferind posibilitatea de a mări viteza de sudare.

Deși este periculos sau mai prezintă probleme, aparatul de sudură este o invenție foarte populară, fiind una dintre singurele metode de a îmbina două bucăți de metal între ele.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.