BAIA MARE: Operaţiunile cu substanţe şi deşeuri periculoase verificate de poliţişti

Ieri, 27 februarie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Maramureş au acţionat pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul substanţelor şi deşeurilor periculoase.

Acţiunea a urmărit verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniu, a modului de efectuare a operaţiunilor cu substanţe şi deşeuri periculoase şi a condiţiilor în care agenţii economici desfăşoară aceste operaţiuni.

În urma controlului efectuat la o societate comercială cu sediul pe strada Electrolizei din Baia Mare, poliţiştii au depistat mai multe deşeuri de autovehicule depozitate fără respectarea prevederilor legale în vigoare.

Primele verificări au relevat că societatea verificată nu deţine autorizaţie de mediu pentru a desfăşura activităţi de colectare a deşeurilor rezultate din autovehicule scoase din uz.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase.

Foto:Arhiva

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.