Pe cine ar trebui să cumpere Manchester United la vară? Trei ținte esențiale

Manchester United continuă reconstrucția sub conducerea lui Ralf Rangnick, iar în vară diavolii roșii vor numi și un antrenor principal permanent. Discuțiile sunt despre Mauricio Pochettino și Erik Ten Hag, cei doi par să fie cei doi mari favoriți pentru a prelua postul. Indiferent de cine va ajunge pe bancă, va fi nevoie de transferuri importante pentru a face din acest lot unul capabil să se lupte la titlu cu șanse reale în Premier League. 

Care sunt jucătorii la care ar trebui să se uite formația de pe Old Trafford? Dacă vrei să pariezi pe Manchester United că va prinde locul patru în acest sezon, vezi aici detaliile pe Sportingbet.ro. Însă acum ne îndreptăm atenția spre următoarea stagiune.

Care sunt însă principalele ținte pentru United?

  1. Erling Haaland

Poate că nerealist, dar dacă Manchester United chiar are ambiții mari, va trebui să aducă un atacant și va trebui să fie unul de clasă mondială. Cum Kylian Mbappe este deja acontat de Real Madrid, tânărul norvegian pare cea mai bună variantă. Cu un salariu uriaș, cu o discuție cu fostul antrenor Solskjaer și cu prezentarea unui proiect serios și de viitor și un antrenor de clasă, Haaland poate fi convins. Ar trebui depuse toate eforturile în acest sens. Ca variantă de rezervă, s-ar putea apela la Jonathan David de la Lille, un canadian cu un potențial uriaș pentru viitor.

  1. Youri Tielemans

Youri Tielemans este un adevărat playmaker și este cel care ar putea acoperi marea gaură de la mijlocul terenului. O alternativă aici ar fi chiar colegul său de la Leicester, Ndidi, o variantă mult mai defensivă, însă avantajul lui Tielemans este că este un jucător complet, care poate să aibă și suficientă creativitate pentru a influența jocul pe partea ofensivă astfel încât să contribuie și la atacul lui United. Astfel, Tielemans poate fi soluția perfectă, iar faptul că belgianul a anunțat deja că vrea să plece de la Leicester înseamnă că United va putea să îl cumpere la un preț redus în această vară. Transferul lui Tielemans este un must do: este ușor de efectuat și va aduce un jucător extrem de talentat pe Old Trafford.

  1. Mohamed Simakan

Oricât ar vrea să nege fanii lui Manchester United, Harry Maguire nu este un fundaș central cu care să câștigi titlul. Este mult prea inconstant iar practic singurul său avantaj este că poate să iasă cu mingea la picior din defensivă. Însă evoluțiile din acest sezon au fost cu adevărat dezamăgitoare și trebuie înlocuit. De văzut cine ar dori să îl cumpere, însă ca înlocuitor United ar trebui să se uite spre Bundesliga. Mai exact spre RB Leipzig, acolo unde îl va găsi pe tânărul francez Mohamed Simakan, de doar 21 de ani. El ar face un cuplu perfect cu compatriotul său mult mai experimentat, Raphael Varane.

United are multă treabă la vară, dar nu trebuie uitat că în primul rând trebuie adus antrenorul potrivit pentru ca transferurile să funcționeze. sursă foto: unsplash.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.