Pelerinaj de neuitat în Ţara Sfântă

israelDorinţa unei călătorii la Ierusalim nutrea în inimile noastre de multă vreme, fiecare doream să ne plecăm fruntea şi genunchii înaintea Sfântului Mormânt din care a înviat Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Însoţiţi de părintele Milan Bălan, organizatorul acestui pelerinaj, cu binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, am pornit spre locurile sfinte, prin care înţelegem patria pământească a lui Hristos, unde Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, a pătimit şi a înviat pentru izbăvirea noastră de osânda morţii şi robia păcatului. Locurile sfinte mai înseamnă patria Maicii Domnului şi a Sfinţilor Apostoli, prin care Mântuitorul a întemeiat Biserica Sa. Ele formează centrul lumii creştine, leagănul creştinismului.

Dar Ţara Sfântă este şi locul lipsit de resurse naturale, însă unde ajung mai mult de jumătate din diamantele lumii, pentru a fi prelucrate şi trimise către consumatorii de lux din toată lumea. Ţara Sfântă este şi locul unde avioanele militare supersonice brăzdează cerul, de la nord la sud 550 km şi de la est la vest 150 km, în timp ce beduinii, refuzând civilizaţia, trăiesc în deşert sub cerul liber, alături de caprele şi asinii lor, ca acum 4000 de ani.

După un zbor liniştit de două ore, aterizând pe aeroportul Ben Gurion, suntem întâmpinaţi cu ’’baruh aba’’- bine aţi venit! de simpaticul ghid Keren Zvi – alintat Ghiţă, născut în Timişoara şi stabilit în Israel. După formalităţile de la aeroport ne îndreptăm spre hotelul Caesar din Ierusalim. Dimineaţa, după rugăciune, îmbarcaţi în autocar, pornim spre primul obiectiv al pelerinajului, mănăstirea ortodoxă Sfântul Sava Sfinţitul, aflată în pustiul Iudeii. Cu ajutorul unor maşini mai mici, înaintăm cu greu pe culmea unor dealuri pustii şi pietroase, fără pic de verdeaţă, cu văi abrupte, pline de peşteri atât de căutate cândva de călugării iubitori de linişte. Călugărul Calinic ne conduce spre a ne închina la moaştele Sfântului Sava cel Sfinţit, aşezate în partea dreaptă a naosului, într-o nişă mare. În faţa bisericii se află mormântul, o criptă rotundă; după canonizare moaştele au fost mutate în biserică.

În drum spre Betleem, la numai 5 km, vizităm mănăstirea Sfântul Teodosie cel Mare , sfânt care a întemeiat pentru prima dată în Palestina viaţa călugărească de obşte, după modelul Sfântului Pahone cel Mare din Egipt. Sfântul Teodosie ţinea totdeauna porţile mănăstirii deschise, făcând din călugări slujitori şi hrănitori ai oamenilor, atât cu cele duhovniceşti cât şi cu cele trupeşti. Ne îndreptăm spre Betleem, oraş care are o semnificaţie sfântă, creând o mare bucurie duhovnicească în inimile noastre. Aici ne cheamă îngerii, păstorii şi magii, ne cheamă Fecioara Maria cu pruncul Iisus în braţe, ne cheamă bătrânul Iosif să ne înveţe a lăuda pe Hristos, care S-a întrupat pentru mântuirea noastră. Ne cheamă peştera Betleemului să ne înveţe dragostea Presfintei Treimi şi smerenia Fiului lui Dumnezeu.

Betleemul exprimă, mai mult decât oricare oraş din Ţara Sfântă, iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. Am ajuns în Betleem, în Cetatea lui David, patria şi locul de naştere a Domnului nostru Iisus Hristos. Intrăm în Biserica Naşterii Domnului , ridicată deasupra Sfintei Peşteri. Nu ştim cum să-i mulţumim lui Dumnezeu, decât prin rugăciune, colinde şi smerenie, că am ajuns să călcăm cu picioarele noastre în acest loc atât de sfânt, unde s-a săvârşit taina mântuirii neamului omenesc. În timpul primei cruciade (1096 – 1099) Biserica Naşterii Domnului a fost luată de la ortodocşi şi dată catolicilor, împreună cu Sfânta Peşteră. Nedreptatea a durat câteva secole. În 1757, Biserica Sfintei Elena şi a lui Iustinian a fost dată din nou ortodocşilor. Coborând treptele de piatră din absida dreaptă, intrăm în Sfânta peşteră, unde s-a născut Fiul lui Dumnezeu pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. Colindăm şi părăsim peştera, îndreptându-ne către hotel.

Pentru a înţelege mai uşor şi mai bine obiectivele ce vor fi vizitate, voi încerca să descriu Cetatea Ierusalimului. În jurul anului 1010 î.Hr., David (1013-973 î.Hr.), al II-lea rege al iudeilor, a cucerit Şalem, pe atunci o cetate a unei populaţii canaaneene, înrudită cu evreii şi şi-a stabilit aici capitala. Oraşul a devenit cunoscut ca Ierusalim, centrul religios, politic, economic şi administrativ al Regatului evreiesc antic. Regele Solomon (973-933 î.Hr.), fiul şi succesorul lui David, transformă Ierusalimul într-o splendoare nemaivăzută, construind opere arhitecturale colosale. Cu ajutorul socrului său, regele Tirului din Fenicia, care îi procură materiale de construcţie, cedrii şi chiparoşi, dar şi arhitecţi, meşteri şi muncitori, care completează mâna de lucru evreiască, Solomon a ridicat pe muntele Moriah somptuosul prim templu evreiesc, pentru a adăposti Chivotul Legământului, simbol al revelaţiei divine. Chivotul conţinea tablele legii, date de Dumnezeu lui Moise. În 587 î.Hr., Nabucodonosor II, regele Babilonului, cucereşte Ierusalimul şi distruge templul, deportând mulţi evrei în ţara sa. Evreii se întorc în ţara lor după 48 de ani, în vremea proorocului Zaharia şi rezidesc templul. Urmează alte cuceriri ale Ierusalimului, între care şi cea a lui Alexandru Macedon, în 332 î.Hr., iar în 167 î.Hr., regele Antiochos IV Epiphanes încearcă să impună evreilor politeismul elen. În urma unei răscoale, sub conducerea Hoşmoneilor, statul evreu îşi câştigă,pentru scurt timp, independenţa. În anul 63 î.Hr., evreii cad sub stăpânirea Romei, iar generalul Pompei intră în Ierusalim şi profanează templul. Ajuns rege al Iudeii, în 37 î.Hr, Irod cel Mare a restaurat templul, a construit ziduri din care se mai păstrează zidul de vest sau Zidul Plângerii, cel mai sfânt loc de pelerinaj pentru evreii din întreaga lume. De numele acestui mare constructor se leagă cruzimi greu de imaginat, victime fiind socrii, cumnaţii şi proprii fii, iar apoi uciderea pruncilor din Betleem şi ţinutul său, cu intenţia de a-L ucide pe Hristos. În anul 70 d.Hr, în urma unei mari răscoale evreieşti împotriva stăpânirii romane, generalul Titus a cucerit Ierusalimul şi a distrus al doilea templu, evreii fiind împrăştiaţi în multe provincii ale Imperiului Roman.

Întinzându-se în nordul şi vestul muntelui templului, cartierul musulman din Ierusalim este, poate, cel mai intact cartier medieval arab din lume. Aici zilele sunt împărţite distinct între comerţ şi rugăciune, exact cum erau în vremea lui Saladin sau a suveranilor mameluci. La 60 de ani de la cucerirea Ierusalimului de către arabi, aproximativ între anii 685-691 era noastră, califul Malik a construit, pe ruinele împrejmuirii templului iudaic, vestita moschee care a primit numele impropriu Moscheea Omar . În centrul clădirii se află o stâncă uriaşă, de pe care, potrivit tradiţiei musulmane, Mahomed s-a ridicat la ceruri. Cupola uriaşă, înaltă de 34 m şi largă de 22 m, este fascinantă din orice loc ai privi-o, mai ales de când regele Hussein al Iordaniei a donat 80 kg de aur pentru a înlocui învelişul. După 70 de ani, Abd-al-Malik a constuit în partea de nord a împrejmuirii templului iudaic marea moschee El-Aqsa. În 1118, Saladin le-a redat acestor edificii destinaţia lor iniţială – de moschei musulmane – care, după Mecca şi Medina, reprezintă cele mai sfinte locuri musulmane de pelerinaj.

Pentru a înţelege spiritul iudaismului, capacitatea de a supravieţui mileniilor de nenorociri, este nevoie să stai în faţa acestui puternic simbol al distrugerii şi renaşterii – Zidul Plângerii sau zidul de vest – acest loc despre care s-a spus că este mai aproape de Dumnezeu decât oricare alt loc din lume. Acesta este singura rămăşiţă din zidul  protector al templului construit de Irod, un zid uriaş aflat în cartierul iudaic. În faţa acestuia se adună zilnic iudeii, evrei ultra-ortodocşi cu montouri negre şi pălării cu boruri şi se roagă lui Dumnezeu, tânguindu-se după vechiul templu şi după Regatul antic întemeiat de David. Ne-a cuprins tristeţea văzând cum îşi ating frunţile de zid, cum se leagănă ritmic, prinzându-se unii de alţii, acest popor ales al lui Dumnezeu, neamul cel dintâi chemat, care plânge de 2000 de ani păcatul necredinţei şi al neascultării.

Impresionaţi de cele văzute – era chiar zi de Sabat – ne îndreptăm către Aşezământul Românesc din Ierusalim , unde părintele Serafim Paşca, slujitor de 13 ani al acestui lăcaş ce are hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ne binecuvintează pelerinajul şi ne rugăm împreună la slujba de vecernie. Părintele Serafim este originar din Groşii Ţibleşului – Maramureş.

După o noapte de odihnă, dimineaţa suntem întâmpinaţi la autocar de simpaticul nostru ghid, Ghiţă, care ne spune:’’boker tov’’ – bună dimineaţa. Coborând pe Drumul Floriilor, ne apare în faţă panorama vechiului Ierusalim . Admirăm cupolele celor două moschei, Zidul Plângerii şi întreaga cetate. Vizităm Biserica Înălţării Domnului la Cer – Eleon, locuită de călugăriţe. Zidită pe ruinele bisericilor existente anterior, prima biserică înălţată de Sfânta Elena, între 326-333, distrusă de perşi în 614, refăcută de stareţul grec Modest, dar şeicii musulmani o transformă, în secolul XIII, în ruină. Biserica Rusă, în 1875, cumpără terenul şi zideşte noua biserică. Din biserica înălţată de Sfânta Elena se mai păstrează un mic altar, o rotondă din piatră, construită pe locul unde s-a înălţat Domnul la cer.

Coborând strada îngustă, intrăm în mănăstirea Dominus Flevit, unde Mântuitorul a plâns pentru necredinţa iudeilor, pentru templu şi pentru Ierusalim, profeţind apropiata lui dărâmare. Această profeţie s-a întâmplat în anii 70 şi 132, când armatele romane au dărâmat templul şi Ierusalimul, în urma răscoalei lui Bar Cochba, iar poporul evreu a fost luat în robie. Tot aici, Hristos a proorocit sfârşitul lumii, cea mai cutremurătoare profeţie citită în Sfânta Scriptură. Această profeţie a lui Hristos de pe Muntele Măslinilor nu îi priveşte numai pe iudei, ci întreaga omenire, prezentând sfârşitul acestei lumi şi începutul alteia, a unei vieţi veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu.

Lăsăm în dreapta noastră biserica rusească a Mariei Magdalena, zidită în 1888 de ţarul Alexandru III cu cele cinci cupole aurite şi ne îndreptăm spre biserica Tatăl Nostru , aflat pe platoul Muntelui Măslinilor. Este o mănăstire catolică, unde călugăriţele carmelite franceze duc o viaţă foarte aspră, stau închise în chiliile lor toată viaţa, nimeni nu poate vorbi cu ele, doar se roagă. Aici întâlnim scris în 104 limbi cea mai sfântă rugăciune a întregii creştinătăţi – Tatăl nostru. Textul în limba română se află în biserica mănăstirii, pe peretele de sud. Suntem în Grădina Ghetsimani, locul de rugăciune al lui Iisus Hristos, care se află de o parte şi de alta a pârâului Cedrilor. Se întinde pe o suprafaţă de 20 de ha, unde sunt plantaţi măslini. Câţiva dintre ei, uriaşi, se crede că datează din vremea când Mântuitorul se ruga aici. În grădină sunt patru locuri de închinare: Mormântul Maicii Domnului, Peştera Ghetsimani, Piatra Prinderii lui Iisus şi Biserica Sfântul Arhidiacon Ştefan.

Mormântul Maicii Domnului se află în partea de nord, într-o galerie subterană săpată adânc în stâncă. După ce coborâm cele 48 de trepte, intrăm pe o uşă foarte joasă, sărutăm icoana Maicii Domnului şi ne rugăm la Sfântul Mormânt. La numai câţiva metri depărtare se află Peştera Ghetsimani, cu două altare, cel de la răsărit ne aminteşte de locul unde au adormit ucenicii, iar cel de la sud, de locul unde s-a rugat Iisus Hristos. Am venit şi noi de departe să ne rugăm, să cerem iertare păcatelor noastre, să ne păzim mintea de gânduri rele şi să biruim ispitele vrăjmaşilor. Lângă ieşirea din Peştera Ghetsimani se află piatra şi locul unde a fost prins Domnul Nostru Iisus Hristos. Peste această piatră Biserica Catolică a înălţat o biserică mare, cu ajutorul a 12 ţări, de aceea se şi numeşte Biserica Tuturor Neamurilor sau Biserica Naţiunilor. Aici a fost sărutat Domnul de către Iuda vânzătorul şi dat în mâinile iudeilor, apoi dus pe Golgota să se jertfească pentru noi.

Din acest loc începe cea mai teribilă dramă care s-a petrecut vreodată pe pământ. Oamenii răi declară război lui Dumnezeu. Atâtea mii de ani l-au aşteptat şi au suspinat după El, iar acum îl duc la moarte. Oamenii răi nu îl mai vor pe Dumnezeu, ca să nu vadă nimeni păcatele lor. Ei folosesc cele mai cumplite metode: minciuna, viclenia, coruperea prin bani, trădarea, ameninţarea, întunericul nopţii. De aceea, în rugăciunile noastre, cerem lui Iisus Hristos să ne izbăvească sufletele noastre de demonii patimilor, de duhul iubirii de arginţi, de tot păcatul, să izbăvească omenirea de trădători, de mincinoşi şi de toţi urmaşii lui Iuda vânzătorul, care învrăjbesc popoarele, dezbină Biserica şi macină unitatea familiilor noastre.

Înaintăm încet prin mulţime spre Drumul Crucii, care urcă la Golgota şi la Mormântul Domnului. În imediata apropiere se află locul unde Pilat, în cetatea sa militară, a pronunţat hotărârea ca Mântuitorul să fie bătut de soldaţii romani şi să fie condamnat la moarte prin răstignire, după cum s-a hotărât la curtea arhiereului Caiafa. Străbatem Drumul Crucii, care porneşte de la ruinele cetăţii romane Antonia şi ţine până la Golgota.

Ne aflăm la Biserica Sfântului Mormânt sau Biserica Învierii , pentru că nu moartea, ci învierea Domnului constituie temelia, biruinţa creştinătăţii. Aici se sfârşeşte drumul crucii şi începe calea veşniciei, între Golgota şi Sfântul Mormânt, în faţa unei lespezi numită Piatra Ungerii, unde Iosif şi Nicodim au aşezat trupul lui Iisus Hristos după ce l-au coborât de pe cruce, înfăşurându-l în giulgiu pentru  a-l pune în mormânt.

Simţim nevoia să ne rugăm, să stăm de veghe, recunoscându-ne păcatele. În clipa aceasta suntem cei mai fericiţi muritori. Ne rugăm şi aşteptăm să învie Domnul în sufletele noastre, unde încă mai zăboveşte umbra întunericului. Am venit de departe, din Maramureş, să aducem laudă, să sărutăm crucea şi mormântul , am adus în inimile noastre dragostea curată a semenilor noştri şi credinţa străbunilor. O viaţă întreagă am purtat în noi dorinţa de a vedea locurile sfinte, de a vedea Sfântul Mormânt şi, iată, visul nostru s-a împlinit. Ne închinăm bunului nostru Mântuitor, care  ne-a iubit până la moartea Sa de pe cruce şi ne iubeşte în veci. Cântăm:’’Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le’’.

Este zi de duminică, Duminica Tomii. După ce ne rostim rugăciunile de dimineaţă, ne îndreptăm spre Muntele Sion, un platou mai înalt din Ierusalim, de unde se vede bine Muntele Măslinilor şi Betleemul. Cele trei religii monoteiste: creştinismul, iudaismul şi mahomedanismul consideră muntele loc sfânt. Dacă Golgota şi Mormântul Domnului rămân altare de jertfă pentru mântuirea noastră, foişorul Cinei de Taină se transformă în biserică a învierii, unde Hristos, după înviere se arată de două ori ucenicilor Săi: în ziua Sfintelor Paşti şi în Duminica Tomii. Aici a mâncat Hristos cu ucenicii Săi ultima cină pe pământ. Aici a gustat ultimul pahar de vin, aici a avut loc prima Sfântă Liturghie a Mântuitorului, aici a binecuvântat pâinea şi vinul, prefăcându-le în Trupul şi Sângele Său, aici a împărtăşit pe ucenicii Săi dintr-o singură pâine şi acelaşi pahar – Paharul Mântuirii. La acest ospăţ suntem chemaţi şi noi să primim Trupul şi Sângele Mântuirii  spre iertarea păcatelor. Ieşim cu inimile încărcate de emoţii din foişorul Cinei celei de Taină şi ne îndreptăm spre Mănăstirea Benedictină Adormirea Maicii Domnului. Ne rugăm şi cântăm: ’’Fiul Meu iubit mă cheamă/ Azi, la Sine-n cerul sfânt/ Vă las binecuvântarea/ Şi mă-nalţ de pe pământ’’.

Tot aici, pe Muntele Sion se odihneşte marele împărat al lui Israel, strămoşul lui Hristos, cuceritorul Ierusalimului, urmaşul lui Saul şi tatăl înţeleptului Solomon. Acesta este proorocul David, care a lăsat oamenilor Sfânta Psaltire, carte de laudă şi de rugăciune către Dumnezeu.

Continuăm pelerinajul nostru către patria Sfântului Ioan Botezătorul, Ein Karem (Izvorul Podgoriei), lăsând în stânga noastră clădirile Muzeului Naţional, dominate de aşa-numitul Templu al Cărţii, unde se păstrează manuscrisele de la Qumran – Marea Moartă. În partea dreaptă a şoselei se află Knesetul – Parlamentul israelian şi Muzeul Holocaustului. Ajungem într-un sat mic, ascuns în Munţii Iudeii, format din iudei şi arabi, dominat de patru mănăstiri catolice şi una ortodoxă. Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul este în posesia călugărilor benedictini spanioli şi se află deasupra unei peşteri unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul. Aici se află şi casa Sfântului Zaharia şi a soţiei sale Elisabeta, părinţii proorocului.

Trecem pe lângă izvorul Maicii Domnului şi ne îndreptăm spre Biserica Vizitării. Ne închinăm şi cântăm:’’Marie, nume preasfânt, Marie/ În ceruri şi pe pământ, Marie’’. În partea de vest este un coridor pe care se află scris în 63 de limbi, printre care şi în limba română, imnul de laudă a Maicii Domnului. Ne îndreptăm spre Marea Moartă, locul cel mai de jos de pe pământ, 417 m sub nivelul mării. Concentraţia excepţională de sare (1 litru de apă conţine 275 grame de sare) face imposibilă orice formă de viaţă. În dreapta noastră se văd peşterile de faimă mondială de la Qumran. Aici a fost o renumită aşezare a esenienilor – o sectă religioasă iudaică dinainte de Hristos. Idealul vieţii spirituale a esenienilor era exprimat în trei iubiri: iubirea faţă de Dumnezeu, iubirea faţă de aproapele tău, iubirea faţă de virtute. Mişcarea de la Qumran reprezintă nivelul cel mai înalt de viaţă spirituală la care a ajuns iudaismul. În peşteri s-au găsit vase de lut pline cu suluri de piele, cu manuscrise şi fragmente biblice de o valoare inestimabilă pentru creştinism. Cei mai curajoşi fac o baie în Marea Moartă, după care vizităm mănăstirea Sfântul Gherasim. Interiorul este curat, cu icoane vechi şi miros plăcut de smirnă. La numai 2 km de mănăstire a fost botezat Hristos în apa Iordanului de către Ioan Botezătorul.

Însoţiţi de o furtună de nisip, autocarul se întoarce spre locul de cazare, răsunând de cântece bisericeşti:’’Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu/ Oricât ar fi de greu necazul meu/ Oricât  voi suferi, cântarea mea va fi /’’Vreau lângă Dumnezeu, să fiu mereu’’. Simţim o profundă bucurie duhovnicească, ştiindu-ne pe pământul Ţării Sfinte. Este a cincea zi a pelerinajului nostru, ne aflăm în faţa baldachinului Sfântului Mormânt, simţim nevoia să ne rugăm, să ne reculegem. Unii se roagă pe Golgota, alţii la Piatra Ungerii sau în faţa Sfântului Mormânt. După ce ne împlinim rugăciunile, ne retragem, continuându-ne călătoria spre cea mai veche cetate din lume – Ierihon.

Ne oprim în faţa unui munte înalt şi mergem pe jos, unii călare pe asini, cam un km, până la mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul . Cât cuprinzi cu ochii se întinde pustia dezolantă şi lipsită de viaţă. În dreapta noastră, o vale adâncă, prăpăstioasă şi plină de peşteri, locuită până nu demult de zeci şi zeci de sihaştri. În această mănăstire, săpată în stâncă, se află mormântul Sfântului Gheorghe Hozevitul şi racla cu moaştele Cuviosului Ioan Iacob, numit Românul, într-un sicriu de chiparos şi cristal, la care ne închinăm.

Înainte de a ajunge la Ierihon, unde vizităm Aşezământul Românesc  şi Dudul lui Zaheu, trecem prin Betania, satul celor trei fraţi: Marta, Maria şi Lazăr, apropiaţi lui Iisus, locul unde a poposit de atâtea ori cu ucenicii Săi, a mâncat şi   şi-a potolit setea în drum spre Sfânta Cetate. Aici a dojenit Mântuitorul pe Marta pentru că se îngrijea prea mult de cele pământeşti şi a lăudat-o pe Maria, care iubea mai mult rugăciunea şi hrana cea cerească decât pe cea trupească. Aici le-a împăcat pe cele două surori, aici a împăcat materia cu duhul, munca cu rugăciunea, grija de cele pământeşti cu grija pentru cele duhovniceşti. Aici s-a făcut una dintre cele mai uimitoare minuni de pe pământ: învierea lui Lazăr.

Înainte de a ne caza în Tiberias, pe malul Mării Galileii, facem o ieşire în larg cu o corabie, amintindu-ne de chemarea apostolilor Petru, Andrei, Iacov şi Ioan de către Iisus. Tot aici ne amintim şi de furtuna de pe mare, potolită de Iisus şi de întâmplarea cu Petru, căruia Mântuitorul I-a întins mâna şi l-a salvat, atunci când ucenicul, cu credinţă puţină, a început să se scufunde.

Dis de dimineaţă părăsim hotelul Bali şi ne îndreptăm spre Yardenit , un loc simbolic al Botezului, unde primim binecuvântarea de la părintele Milan Bălan, în apele Iordanului. Iordanul izvorăşte din Muntele Hermon, străbate lacul (marea) Tiberiada şi, după ce curge 320 km într-o zonă pustie, se varsă în Marea Moartă. Iordanul nu a trezit niciodată vreun interes deosebit, apele lui devin sfinte odată cu botezul pe care Iisus îl primeşte din mâinile lui Ioan. Intrăm în Capernaum . Aici a făcut Iisus Cele mai multe minuni şi vindecări. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre evrei nu credeau că El este Fiul lui Dumnezeu. Galileea este patria lui Hristos, după trup, iar Capernaumul este numit Cetatea Sa. Acesta e locul cel mai iubit de Iisus Hristos din toată Palestina. De aici a început Mântuitorul a predica Evanghelia, aici a rostit Domnul cele 9 Fericiri, care formează culmea desăvârşirii creştine, aici s-a descoperit Mântuitorul oamenilor, mai mult ca Om, ca fiu al omului, ca fiu al lui Iosif din Nazaret şi mai puţin ca Fiu al lui Dumnezeu. În schimb, la Ierusalim, Hristos s-a descoperit mai mult ca Dumnezeu, ca Mântuitor şi Judecător. Aici a întemeiat Sfânta Liturghie şi cinci dintre cele şapte Sfinte Taine. Marea Galileii este imginea lumii de jos, iar Ierusalimul este imaginea cerului, a tronului de judecată, a despărţirii drepţilor de cei răi.

Pelerinajul nostru continuă şi ajungem în Tagbha – săturarea celor 5000 de oameni cu doi peşti şi cinci pâini. În acest loc, tradiţia creştină comemorează trei evenimente relatate de Evanghelie: Predica de pe Munte, Înmulţirea pâinilor, Pescuirea miraculoasă. Ne îndreptăm spre capela octogonală a Bisericii Fericirilor , care marchează locul unde Iisus a ţinut Predica de pe Munte. Se cântă Fericirile. Legea lui Hristos rostită aici pe munte este stânca pe care noi ne întemeiem viaţa. În cele câteva minute de reflexie ne analizăm cum am îndeplinit noi până acum legea lui Hristos, ce am făcut până acum şi ce ne propunem să facem slujindu-L pe Dumnezeu. Cântăm:’Naintea Ta, Iisus Iubit,/ Vin azi încrezător/ Căci Tu de-aceea Te-ai jertfit,/ Să-mi fii Mântuitor’’. Şi ne rugăm cântând: ’’Un singur dor mai am şi eu, / Acela de-a sluji mereu/ Lui Dumnezeu, cel bun şi sfânt/ Cât voi trăi pe-acest pământ’’.

Părăsim minunatele grădini ale Bisericii Fericirilor, îndreptându-ne spre Cana Galileii. Oprim în faţa bisericii ortodoxe, înălţată pe locul unde Mântuitorul a prefăcut apa în vin. Aici a săvârşit Domnul prima minune. Prin aceasta, Mântuitorul a binecuvântat şi a cinstit familia, Taina nunţii, cea mai veche din cele 7 Taine. Dar şi noi luăm parte la ospăţ când mărturisim aceeaşi credinţă, acelaşi crez şi acelaşi botez, când ascultăm Sfânta Liturghie în aceeaşi biserică şi limbă, când ne împărtăşim cu trupul şi sângele Domnului din acelaşi Potir Sfânt.

După numai 2 km ajungem în Nazaret, oraşul Maicii Domnului, oraşul speranţei şi al Buneivestiri. Aici Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria, pe când stătea la rugăciune în casa lui Iosif, că va naşte pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul  lumii. Intrăm în Biserica Buneivestiri , împodobită cu icoane bizantine, cu miros de smirnă şi tămâie. Cele 16 mozaicuri reprezentând-o pe Fecioara Maria provin din diferite ţări şi sunt găzduite de bazilica de sus. Ele oferă pelerinilor o splendidă imagine a veneraţiei Fecioarei Maria. Grota este situată la parter , chiar pe locul în care îngerul Gavriil i-a apărut Mariei, anunţând-o că Ea va fi Maica Domnului. Vizităm şi Biserica Izvorul Maicii Domnului, care a fost pictată de fraţii Moroşanu din România, în anul 1979.

Nazaretul, capitală a Galileii, este în acelaşi timp şi oraşul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, părinţi ai Maicii Domnului. Aici s-a născut Fecioara Maria, de aici a fost dusă la vârsta de trei ani la templu în Ierusalim. Tot din Nazaret era şi dreptul Iosif. Aici s-a logodit Iosif cu Maria, de aici au plecat să se înscrie în Betleem. După întoarcerea din Egipt, tot aici au locuit, împreună cu Iisus Hristos, până la vârsta de 30 de ani. De aici a plecat Domnul să se boteze în Iordan. Nazaretul este oraşul copilăriei lui Hristos, pentru care s-a şi numit Nazarinean.

În penultima zi de şedere în Ţara Sfântă, plecăm de dimineaţă spre muntele Tabor. De o parte şi de alta a şoselei, culturi de citrice, banane şi măslini. Pe muntele Tabor se află două mănăstiri, una ortodoxă, construită de doi cuvioşi călugări moldoveni, fiind şi prima mănăstire zidită de români în sfintele locuri.  A doua este catolică, locuită de călugări franciscani. Ambele mănăstiri poartă hramul Taborului – Schimbarea Domnului la Faţă. Ne rugăm în faţa altarului, interpretăm cântece religioase, după care o măicuţă, mică de statură, ne dă explicaţii la icoana făcătoare de minuni.

Ne îndreptăm spre muntele Carmel . Intrăm în marele oraş Haifa, cel mai mare port al Israelului la Marea Mediterană. Pe muntele Carmel proorocul Ilie a adus jertfă lui Dumnezeu şi tot aici a adunat poporul  lui Israel, rugându-se pentru dăruirea de ploaie pământului, care timp de trei ani şi şase luni a fost într-o cumplită secetă. Aici, pe vârful muntelui, se află două mănăstiri catolice, una de călugări franciscani şi alta de călugăriţe din Ordinul foarte sever al Carmelitelor. Intrăm în impunătoarea mănăstire carmelită, construită în 1827 de Biserica Catolică din Franţa, unde, sub altar, este peştera Sfântului Ilie, în care obişnuia să se roage marele prooroc. Mănăstirea are aspectul unei fortăreţe, pentru dimensiunile şi strălucirea ei a fost numită Stela maris, adică Steaua mării.

Străbatem cei 45 km şi ajungem în Netania. Ne cazăm şi facem o baie în Marea Mediterană. Este ultima zi a şederii noaste în Israel, ţară a revelaţiei divine, a marilor speranţe ale lumii, casă a păcii eterne, pământ binecuvântat, sfinţit de paşii, de cuvântul şi sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Ne îndreptăm spre Cezareea Palestinei  – cetate antică pe malul Mării Mediterane. Aici îşi aveau sediul guvernatorii romani din Palestina şi tot aici a fost judecat şi întemniţat Sfântul Apostol Pavel. Împăratul roman Octavian August a dăruit cetatea lui Irod cel Mare – regele  Iudeii, cu 30 de ani înainte de întruparea Domnului.

Ne apropiem de malul Mării Mediterane, vizităm Grădiniule Bahai , vedem portul Yaffa ; de aici au plecat apostolii lui Hristos să propovăduiască Evanghelia şi să mântuiască lumea. Vizităm teatrul lui Irod în aer liber, construit de către romani, care este funcţional şi astăzi. Ne oprim în Lod şi vizităm biserica Marelui Mucenic Gheorghe, martirizat în Palestina de către Diocleţian. Ne închinăm la mormântul Sfântului Gheorghe ce se află la  subsol, sub naos, şi cerem în rugăciunile noastre să ne binecuvinteze calea, să ne întoarcem cu bine în ţară, la căminele noastre.

Ne îndreptăm spre Tel Aviv şi, după formalităţile vamale, aşteptăm îmbarcarea. În liniştea nopţii, rememorăm cele văzute şi auzite în pelerinajul nostru, ne rugăm în speranţa că vom deveni mai buni. Doamne Iisuse Hristoase, am plecat de acasă în acest pelerinaj să Te căutăm. Te căutăm de când ne-am născut, de când eram copii, sfătuiţi şi îndemnaţi de părinţii noştri, dar după ce ne-am făcut mari, grijile şi necazurile vieţii, plăcerile şi păcatele ne-au făcut să ne rugăm mai puţin. Am venit de departe aici, pe pământul făgăduinţei, am venit să Te întâlnim, să Te simţim aproape, să ne rugăm Ţie. Ai milă de noi toţi şi arată-ne calea mântuirii. Întăreşte-ne în credinţă şi smerenie, în post şi rugăciune, ca să Te slăvim în veci. Fă-ne, Dumnezeule, fii ai dragostei Tale, ca să nu trăim în zadar pe pământ, ci să devenim adevăraţi fii ai Bisericii lui Hristos, fii ai Luminii şi bucuriei eterne!

IMANU EL. IEHI SHALOM BA OLAM!( Dumnezeu este cu noi. Să fie pace în lume!)

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.