Pelerinaj la Rohia, acțiune de suflet a PNL Sighet!

Organizația PNL Sighetu Marmației a pregătit pentru sărbătorile de Paște mai multe acțiuni de suflet pentru sigheteni. Astfel, în Joia Patimilor, sărbătoarea creștină în care se comemorează spălarea picioarelor și Cina cea de Taină a lui Iisus din Nazaret cu Apostolii, așa cum este descris în Evanghelie, un grup de 50 de persoane am participat la slujba de la Mănăstirea Rohia.

Sighetenii care au dat curs invitației făcute de liberalii sigheteni au participat la slujba oficiată la Mânăstirea Rohia.

 „Au avut parte de un moment religios de mare încărcătură emoțională oficiat de un sobor de preoți. În inima munților, într-un loc binecuvântat, la mormântul Părintelui Iustinian Chira, în mănăstirea pe care a păstorit-o timp de 30 de ani, timpul are o altă valoare. Aici, timpul înseamnă iertare, puterea de a trece mai departe și binecuvântare. În Raiul pământesc al lui Nicolae Steinhardt credincioşii vin cu inima curată și îşi găsesc liniştea şi pacea interioară.”, a spus avocat Daniela Onița Ivașcu, președintele PNL Sighetu Marmației.

Nu este singura acțiune pe care liberalii sigheteni o vor organiza în această perioadă. Daniela Onița Ivașcu, președintele PNL Sighetu Marmației a arătat că astfel, prin acțiuni de suflet, liberalii vor să vină în sprijinul cetățenilor de sărbători.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.