PENSII mai mari pentru O JUMĂTATE DE MILION de români. Te numeri printre ei?

pensiiVeşti bune pentru peste 500.000 de români care au lucrat în condiţii grele. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care, de la 1 ianuarie 2016, cresc substanţial pensiile pentru cei care au lucrat în grupa I şi a II-a de muncă.

Cei aproape 500.000 de români care au muncit în condiţii grele în grupa I şi a II-a de muncă vor primi pensii mărite substanţial din 1 ianuarie 2016.

Klaus Iohannis a promulgat luni legea care prevede creşterea punctului de pensie cu 50% pentru pensionarii care au lucrat în grupa I de muncă şi cu 25% pentru cei din grupa a II-a, potrivit România TV.

Este vorba însă doar despre românii care s-au pensionat înainte de 2011.Potrivit Ministerului Muncii, în această situaţie se află 500.000 de români.

Deşi această categorie de pensionari au muncit în condiţii grele, pentru că s-au pensionat în baza legii vechi, primesc acum pensii la fel ca şi cei care au lucrat în condiţii normale de muncă.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis a semnat luni următoarele decrete:

– “Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice;

– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000;

– Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.