Permis de conducere fals, descoperit la frontieră

Poliţiştii de frontieră sătmăreni fac cercetări în privinţa unui cetățean român din București, în vârstă de 34 de ani, care la controlul de frontieră a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Bulgaria, fals.

În data de 29.07.2022, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în România, un cetăţean român cu domiciliul în București, în vârstă de 34 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Germania.

În cadrul verificărilor, la solicitarea colegilor noștri, bărbatul a prezentat şi un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din Bulgaria.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, colegii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare.

Astfel, polițiștii de frontieră au constatat faptul că permisul de conducere este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.