Persoane inconștiente au smuls stâlpii de marcaj în zona puzdrelor din Munții Borșei!

stalpPersoane inconștiente au smuls stâlpii de marcaj în zona puzdrelor din Munții Borșei!

Conform declarațiilor oferite de Daniel Timiș, șeful Salvamont Borșa, persoane inconștiente au smuls stâlpii de marcaj montați cu un an în urmă de reprezentanții Salvamont. Acești stâlpi, care au fost urcați până la o altitudine de 2000 de metri au menirea de a veni în sprijinul turiștilor rătăciți pe munte, fiind vitali pentru cei care greșesc itinerariul. Daniel Timiș, șeful Salvamont Borșa a precizat faptul că echipa de salvamontiști va duce alte marcaje în vârful munților, dar face un apel către cei care le-au smuls ca, măcar de acum înainte, să se gândească la faptul că gestul lor imprudent ar putea duce la pierderi de vieți omenești.

stalp1”Cu regret constat faptul că unele persoane care frecventează muntele nu înțeleg importanța stâlpilor de marcaj, stâlpi care pot ghida turiștii rătăciți prin ceață și întuneric. Am observat lipsa lor în zona înaltă a căldării puzdrelor. Acești stâlpi au fost montați de Salvamont Borșa anul trecut, iar acum va trebui să remarcăm acest traseu. E trist și e un lucru urât să urci stâlpii până la 2.000 m altitudine, pentru ca apoi să vină cineva și să îi fure, ca să îi transforme în stâlpi de gard”, a declarat Daniel Timiș, șeful Salvamont Borșa.stalp2

 

Amalia Babici Man

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.