Peste 12.000 pachete cu țigări reținute la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au confiscat 12.440 pachete de țigări de diferite mărci în valoare de aproximativ 145.000 lei.

* Vineri, 20 martie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu țigări în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 10.00, polițiștii de frontieră au descoperit, pe direcția localității Falcău, în lunca râului Suceava, un autoturism abandonat. În mașină puteau fi observate mai multe baxuri cu țigări. Au fost luate măsuri de verificare și cercetare a zonei, iar în urma cercetării la fața locului s-a constatat că în mașină se aflau 9.990 pachete cu țigări, de diferite mărci, fără timbru, de proveniență extra comunitară.

Țigările, în valoare de 116.883 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabadă. Totodată, autoturismul marca Mercedes ML, în valoare de 35.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul STPF Suceava pentru continuarea cercetărilor.

* În cursul nopții trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în timpul executării misiunii de supraveghere a frontierei de stat, în jurul orei 04.00, pe malul râului Suceava, pe direcția localității Costișa, un echipaj a observat cinci colete învelite în folie neagră care au fost aruncate dintr-un aparat de zbor de mici dimensiuni.

Coletele au fost duse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.450 pachete cu țigări fără timbru fiscal, în valoare de 28.665 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Doi algerieni depistați la frontiera cu Ungaria

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat doi cetățeni algerieni, solicitanți de azil în țara noastră, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge în Germania.

Ieri, 21 martie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ al STPF Satu Mare în cooperare cu lucrători ai Sectorului Poliției de Frontieră Berveni au declanșat o acțiune pe lina prevenirii și combaterii migrației ilegale.

Astfel, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră au depistat, în zona de responsabilitate, pe raza localității Oar, județul Satu Mare, doi cetățeni străini care se îndreptau pe jos spre frontiera cu Ungaria. Deoarece aceștia nu își justificau prezența în zonă, au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru verificări.

Din primele cercetări s-a stabilit că este vorba despre doi cetățeni algerieni, în vârstă de 27, respectiv 36 de ani, solicitanți ai statulului de azilant în țara noastră. Cei doi intenționau să ajungă în Germania.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale care se impun.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.