Peste 430.000 de persoane au tranzitat frontiera în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut aproximativ 430.900 persoane, cetățeni români și străini, dintre care 256.200 au fost pe sensul de ieşire din ţară, precum şi aproximativ 105.100 mijloace de transport, fiind înregistrată o creştere cu aproximativ 60 % fata de valoarea medie zilnică a traficului în luna august.

La frontiera cu Ungaria s-au prezentat aproximativ 170.000 de  persoane şi 50.000 de mijloace de transport, cel mai tranzitat punct de la frontieră fiind P.T.F. Nădlac II Autostradă, prin care, în ultimele 24 de ore, au trecut aproximativ 93.000 de persoane şi  peste 25.000 de mijloace de transport.

Astfel, având în vedere că cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în  PTF Nădlac II, recomandăm utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest. De exemplu, în apropierea PTF Nădlac Autostradă se află Punctul vechi de Trecere a Frontierei Nădlac. De asemenea, pe raza judeţului Arad mai funcţionează în regim non-stop PTF Turnu şi Vărşand, iar în judeţul Bihor, pe lângă PTF Borş, sunt deschise permanent P.T.F. Salonta şi Valea lui Mihai.

De asemenea, și la granița cu Bulgaria în aceste zile este trafic intens motiv pentru care recomandam turiștilor sa folosească toate punctele de frontieră deschise la granița comună.

Reamintim că, informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 55 fapte ilegale (19 infracţiuni şi 36 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 49.500 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 25.500 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 23 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui număr de 27 cetăţeni români din diferite motive legale.
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.