Peste 6.800 pachete cu țigarete de contrabandă descoperite de polițiștii de frontieră suceveni

 În ultimele 24 de ore, în urma unor acțiuni desfășurate la nivelul  Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației pe linia combaterii contrabandei, polițiștii de frontieră au confiscat peste 6.800 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

În cauză se fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi  documentarea întregii activităţi infracţionale.

*Ieri, 5 aprilie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigarete în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 18.00, polițiştii  de frontieră din cadrul sectorului au observat un grup de persoane care transporta, dinspre frontiera de stat către localitatea Ghicea, mai multe colete voluminoase.

Imediat, colegii noștri au acționat pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat echipajul Poliției de Frontieră, au abandonat coletele și s-au îndreptat către frontiera de stat.

Întrucât persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce,  polițiștii de frontieră au tras două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată, cei în cauză nu s-au oprit și au fugit către teritoriul statului vecin.

Despre cele constatate au fost anunţate şi autorităţile ucrainene, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

La fața locului au fost descoperite 5 colete, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.980 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Întreaga cantitate de țigarete, în valoare de 58.266  lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și de trecere frauduloasă  a frontierei de stat, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

* De asemenea, în aceeaşi zi, în jurul orei 20.00, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina s-a desfăşurat o acţiune în cooperare cu lucrători din cadrul S.T.P.F Suceava,  pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete.

În urma acţiunii colegii noştri au descoperit în apropierea frontierei de stat pe direcţia localităţii Ulma, mai multe colete cu țigarete care conţineau cantitatea de 1.840  pachete  în valoare totală de 21.528 lei.

În cauză, întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării persoanelor implicate și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.