Peste 65.000 de lei la bugetul statului, proveniți din sancțiunile aplicate de polițiștii maramureșeni în week-end!

politia rutieraLa finalul săptămânii trecute, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere precum şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ  66.000 de lei.

În perioada 23 – 25 octombrie a.c., poliţiştii rutieri au acţionat pe principalele artere de circulaţie de pe raza judeţului pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Ca urmare a acţiunilor întreprinse pentru depistarea şoferilor care conduc autovehicule cu viteză peste limita legală, care nu acordă prioritate de trecere pietonilor sau care conduc autovehicule, chiar dacă se află sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii au aplicat 288 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor a fost de aproape 60.000 de lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 16 permise de conducere şi au retras şapte certificate de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate şapte infracţiuni rutiere, cele mai multe de cele mai multe de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere valabil.

Poliţiştii de ordine publică din Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, infracţionale şi contravenţionale. Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei. Poliţiştii vor derula acţiuni similare pe tot parcursul săptămânii.

Foto: Arhiva

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.