Plata facturilor direct pe site-ul: www.vitalmm.ro

S.C. VITAL S.A. vine mai aproape de clienţi cu noi modalităţi simple, rapide, accesibile non-stop, de oriunde în ceeace priveşte plata facturilor online, cu ajutorul unui card bancar, prin intermediul portalului www.vitalmm.ro.

Astfel, începând cu data de 29 septembrie 2014, clienţii S.C. VITAL S.A. pot opta şi pentru această plată online. Dintre metodele diversificate de plată pe care S.C. VITAL S.A. le-a pus la dispoziţia clienţilor prin ghişeele proprii, reţelele bancare, reţelele PayPoint şi Payzone, era digitală ne oferă o metodă mai eficientă prin intermediul căreia noua facilitate de plată vine în completarea celor existente. Este o procedură simplă, sigură, iar tranzacţia are comision zero.

Crearea unui cont pe site-ul www.vitalmm.ro, este primul pas pentru a beneficia de noua modalitate de plată. Autentificarea se face pe bază de nume utilizator şi parolă. Pentru crearea unui cont nou se (selectează) butonul ‘’APASĂ AICI pentru a crea un CONT NOU’’ şi completaţi câmpurile obligatorii.

Condiţia necesară şi suficientă pentru ca un utilizator al Sistemului să poată efectua plata facturii prin Internet este existenţa unui card valid, emis sub sigla VISA, VISA Electron, Mastercard, card care să accepte plata pe internet. Nu se impune nicio restricţie despre banca emitentă a cardului.

Efectuarea plăţilor se bazează pe un sistem securizat de procesare a plăţilor online, care oferă confidenţialitate, siguranţă şi simplitate. Procesearea datelor de card se face în mod exclusiv prin intermediul băncilor, S.C. VITAL S.A. nu solicită şi nu stochează niciun fel de detalii referitoare la cardul dumneavoastră.

Societatea VITAL S.A. este convinsă că tot mai mulţi clienţi vor apela la serviciile online, acestea reprezentând  una dintre alternativele convenabile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.