Plt. adj.şef Pop Radu – AUR la Campionatului de atletism și cros

În perioada 13-16 iunie a.c. Ministerul Afacerilor Interne a organizat cea de-a 28-a ediție a Campionatului de atletism și cros – etapa finală, în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj.

Scopul competiţiei este angrenarea unui număr sporit de lucrători M.A.I. în practicarea sistematică a exerciţiilor fizice şi sportului, ca mijloc de bază pentru menţinerea şi întărirea sănătăţii, pentru creşterea rezistenţei generale la efort. Campionatul de Atletism şi Cros se organizează pentru toate categoriile de personal salariat al M.A.I., bărbaţi şi femei, pe mai multe probe și categorii de vârstă.

La această ediție au participat 180 lucrători ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne din întreaga țară, iar în lotul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, I.S.U. ”Someș” Satu Mare a fost reprezentat prin Plt.adj.șef Pop Radu, care a obținut locul I la proba Aruncarea Greutății, categoria +45 ani.

Cu un palmares impresionant, salvatorul sătmărean a reprezentat, începând din anul 2007, anual, instituția noastră la această competiție. Plutonierul adjutant şef Radu Pop, pompierul cu funcţie de comandant de echipaj şi conducător autospeciale face parte din echipa militarilor profesionişti încă din anul 2007. El este cel care intervine în situaţii de urgenţă iar atletismul, sport practicat de el de la vârstă fragedă, îi conferă avantajul de a fi mereu în formă bună din punct de vedere fizic.

Prin evoluția și prestația din anul acesta, a adus o contribuție importantă la poziționarea lotului I.G.S.U. – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență,  pe prima treaptă a podiumului la acest concurs.

În clasamentul pe arme, locul 1 a fost obținut de lotul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, locul 2 de cel al Poliției Române, locul 3 de Jandarmeria Română, locul 4 de Aparatul Central al Ministerului și locul 5 de Poliția de Frontieră Română.

Pe această cale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” al județului Satu Mare îl felicită pe dl. plt.adj.șef  Pop Radu și îi urează mult succes în continuare.

Imagini găsiți pe pagina de facebook: ISU SATU MARE

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ