PNL Sighetu Marmației dorește să dezvolte comunitatea sigheteană pe modelul Oradiei, un oraș care a golit rezerva de fonduri a Uniunii Europene

O delegație a PNL Sighetu Marmației a participat zilele trecute la evenimentul „Smart City & Agenda Urbană a Uniunii Europene”, manifestare desfășurată în Oradea. Vizita a fost de bun augur, mai ales că echipa liberală a putut să ia astfel contact cu echipa pe care a dezvoltat-o primarul Ilie Bolojan în atragerea de fonduri europene. Acest subiect a reprezentat și tema principală a conferinței de presă desfășurată astăzi, 1 aprilie, la sediul PNL Sighetu Marmației.

„Am venit de la Oradea cu un bagaj de cunoștiințe și dornici să încercăm să oferim acel model de bună practică administrativă și municipiului Sighetu Marmației. Într-adevăr, sunt foarte multe lucruri pe care noi le putem prelua de la Oradea, și până la urma urmei am afirmat de nenumărate ori că la Sighetu Marmației nu ar trebui noi să inventăm ceva. Trebuie doar să fim receptivi, să preluăm modele care deja există, să ne uităm la administrații care au performat, conduse de primari care au viziune și care au în spate echipe cu care lucrează și își pun în practică viziunea de dezvoltare. Acest lucru se întâmplă la Oradea și mă bucur că și colegii mei au putut constata asta. A fost o vizită extrem de interesantă, o vizită în care am observat modul în care Oradea știe să-și centreze și problema și investițiile în educație, soluțiile pe care le-am găsit în implementarea fondurilor europene, crearea de parcuri industriale”, spune Daniela Onița Ivașcu, președinte PNL Sighetu Marmației.

Liberalii sigheteni susțin că astfel de vizite vor continua, aducând în fața sighetenilor și modele de alte administrații locale care au reușit în timpul Guvernării PSD să nu stea cu mâna întinsă pe la ușile ministerelor și să-și dezvolte comunitățile.

În Primăria Oradea, de exemplu, există un departament care se ocupă cu atragerea fondurilor europene și unde lucrează 18 persoane. În ultimii 10 ani, această echipă a reușit să atragă proiecte în valoare de 620 de milioane de euro. Astfel, Oradea a implementat 73 de proiecte integrate dintre care 5 pe infrastructură ( străzi, piste pentru bicicliști, pasaje), în sănătate s-au investit 26 de milioane de euro ( reabilitarea policlinicii și spitalului din Oradea), în zona socială 25 milioane de euro, în educație 68 de milioane de euro, în infrastructura de afaceri 128 de milioane de euro.

„Este foarte important sprijinul pe care autoritatea locală îl dă în implementarea unui proiect. Raportat la parcurile industriale, autoritatea orădeană a încercat să le dezvolte, punând la dispoziția agenților economici terenul, după care au creat facilitățile. La urma urmei era o zonă periferică și au adus toate utilitățile acolo. Proiectele sunt gândite în așa fel încât nimeni nu are voie să nu respecte zona verde, proiectele fiind astfel gândite și urbanistic. Așadar, autoritatea locală a venit în sprijinul investitorilor și a oamenilor de afaceri, beneficiul fiind crearea unor locuri de muncă, un parteneriat ideal între autoritatea locală și oamenii de afaceri. Și noi avem în zonele periferice, și dacă ne uităm spre extinderile orașului putem identifica astfel de terenuri. Sigur, trebuie să vedem la Registrul Agricol situația acestor terenuri și să vedem cum se pot implementa proiectele”, a spus Daniela Onița Ivașcu, președinte PNL Sighetu Marmației.

Soluțiile de bune practică oferite de Oradea pot fi implementate cu succes și în Sighetu Marmației. Cert este că implementarea modelului de administrație orădeană cu privire la reabilitarea clădirilor istorice, ar fi un plus valoare adus municipiului Sighetu Marmației.

„În Oradea, aproape toate clădirile istorice sunt deja reabilitate sau în curs de reabilitare. Și în municipiul Sighetu Marmației avem foarte multe clădiri care au o arhitectură deosebită, care dacă ar fi puse în valoare în zona Centrului Istoric ar spori frumusețea și atracția municipiului pentru că zona istorică este extraordinară și în Sighetu Marmației, doar că nu este pusă în valoare. Observăm foarte multe ornamente sau tencuială căzută, nu avem o cromatică unitară la nivel de oraș. Oradea a găsit însă soluția și îmi spunea primarul Ilie Bolojan că într-o primă etapă a încercat să creeze niște facilități legate de impozit, ca să vadă cam câți se vor gândi să-și reabiliteze clădirile. În etapa următoare a mai creat o facilitate fiscală și atunci a ajuns la concluzia că singurul lucru prin care poate obține rezultate este să creeze o oarecare constrângere asupra proprietarilor de clădiri istorice. Astfel, cei fără posibilități financiare au putut accesa un împrumut fără dobândă din bugetul primăriei, iar cei care nu vrut să își reabiliteze au fost supraimpozitați cu 500%”, a mai adăugat Daniela Onița Ivașcu, președinte PNL Sighetu Marmației.

Daniela Onița Ivașcu este de părere că primăria este a cetățenilor și în jurul acestui concept trebuie dezvoltată întreaga viziune de reconstrucție a unui oraș.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.