POLIȚIȘTII DE LA PREVENIRE, ALĂTURI DE COPIII DIN TABĂRA DE LA HANADALU ILBEI

Azi, 23 iulie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei ai Postului de Poliţie Cicârlău au desfășurat activități de informare a copiilor aflați în tabără la Handalu Ilbei. La activităţi a participat şi reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Maramureş.

Activităţile cu cei aproape 50 de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, s-au desfăşurat pe ateliere de lucru şi pe categorii de vârstă.

Cu cei mai mici, poliţiştii au discutat despre circulaţie şi despre siguranţa lor pe stradă, oferindu-le ocazia să se apropie de o maşină de poliţie, să vadă cum este dotată, copiii fiind fascinaţi de semnalele luminoase şi acustice ale acesteia.

Cu cei mai mari, ofiţerul de prevenire şi cel de la antidrog au discutat despre consumul de substanţe, despre cauzele, factorii şi consecinţele acestuia, precum şi despre infracţiunile pe care le pot comite sub influenţa drogurilor, precum și cu privire la formele de violență cu care tinerii se pot confrunta și modalități de prevenire a victimizării. Copiii au fost informaţi şi cu privire la răspunderea penală la care se expun prin deţinerea şi traficul de droguri, dar şi despre răspunderea penală a minorilor în general.

Copiii au fost receptivi, implicaţi, foarte activi, deschişi să pună întrebări, ceea ce a făcut ca timpul petrecut împreună să fie unul plăcut, de calitate şi eficient.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.