Ponta: Autostrăzile nu stau în Ministerul Transporturilor; Băsescu nu știe, este mai bătrân

Premierul Victor Ponta a afirmat miercuri că președintele Traian Băsescu nu știe că autostrăzile ‘nu stau în Ministerul Transporturilor’, adăugând că acesta este „mai bătrân”.

„Nu stau în Ministerul Transporturilor autostrăzile. El (Băsescu — n.r.) nu știe. Este mai bătrân”, a spus Ponta, în timp ce pleca de la ceremonia de învestitură în funcția de ministru al Transporturilor a lui Ioan Rus.

Președintele Traian Băsescu l-a felicitat miercuri pe Ioan Rus pentru preluarea portofoliului de la Transporturi, atenționându-l totodată că merge într-un minister cu probleme.

„Domnule ministru, în primul rând, felicitări pentru revenirea în Guvern. Aș vrea să vă atenționez că mergeți într-un minister cu probleme. Acolo ar trebui să fiți atent, în mod deosebit, la premisele de contractare a autostrăzii Brașov-Comarnic”, a spus Băsescu, după ceremonia de învestire în funcție a lui Ioan Rus.

El a arăta că are informații că deja s-au făcut acte de corupție în acest caz.

De asemenea, șeful statului a afirmat că s-au contractat studii de fezabilitate de circa 50 de milioane de euro, arătând că cea mai mare parte a acestora nu vor mai fi valabile în doi ani, dar că „s-au găsit niște firme cărora să li se facă” niște „cadouri”.

„Am rugămintea să verificați cu atenție lucrurile acestea înainte de a vă asuma derularea mandatului. Cu Loteria nu sunteți dvs și nici cu banii de la Rompetrol, poate vă uitați la colegii din Guvern”, a spus Băsescu, care i-a urat succes noului ministru al Transporturilor.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.