Ponta: La 100 de ani de la Primul Război Mondial soluția pentru viitor sunt pacea, înțelegerea, toleranța

Premierul Victor Ponta a transmis sâmbătă, de la Bistrița, un mesaj de pace, înțelegere, bunăstare și toleranță față de toți locuitorii Europei, cu ocazia manifestărilor legate de împlinirea a o sută de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, precum și a 70 de ani de la momentul în care România, în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, a întors armele împotriva Germaniei naziste.

Prim-ministrul a participat, alături de vicepremierul Liviu Dragnea, la ceremonialul militar și religios organizat de Primăria municipiului Bistrița pentru comemorarea victimelor primei conflagrații mondiale, lângă Monumentul Eroilor din localitate.

„Vreau să mă alătur mesajului de pace, mesajului de înțelegere a istoriei zbuciumate a acestui oraș, a acestei regiuni, a acestei țări și a acestui continent. Întreaga Europă a comemorat în 2014 o sută de ani de la începutul Primului Război Mondial, cel care a adus atâtea distrugeri, cel care a dus la pierderea atâtor vieți. Românii de aici, din Bistrița, și din Transilvania au suferit pierderile Primului Război Mondial cu doi ani înainte față de cei de peste Carpați și știu foarte bine cum regimentul de aici din Bistrița, în care erau români, maghiari, sași, transilvăneni, a participat încă din 1914 și a plătit tributul de sânge în acel prim război” a afirmat Victor Ponta.

El consideră că doar pacea, înțelegerea și toleranța pot reprezenta soluția pentru viitorul Europei.

„Astăzi este o zi specială pentru România, pentru că, în urmă cu 70 de ani, în 23 august 1944, Majestatea Sa Regele Mihai și România au trecut de partea forțelor binelui și au adus tributul de sânge pentru eliberarea Transilvaniei, a Ungariei, a Slovaciei, a întregii Europe de sub ceea ce a fost coșmarul nazist. Cred că poate de data aceasta am învățat, într-adevăr, din lecțiile trecutului. Vreau să cred că la o sută de ani după acel an 1914 Europa știe că pacea, înțelegerea, bunăstarea, toleranța între toți locuitorii Europei, între toți cei care vor binele acestui continent și al acestei țări sunt de fapt soluția pentru viitor”, a spus Victor Ponta.

Șeful Guvernului le-a mulțumit autorităților bistrițene pentru mesajul de pace transmis sâmbătă către întreaga Europă și a ținut să îi amintească în discursul său și pe cei peste 120 de militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizate Bistrița aflați într-o misiune în Afganistan, unde asigură paza și securitatea aeroportului din Kandahar.

La ceremonial au mai participat, pe lângă Victor Ponta și Liviu Dragnea, ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Doina Pană, prefectul de Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, delegații străine ale orașelor înfrățite cu Bistrița, parlamentari locali, șefi de deconcentrate și veterani de război.

După ceremonialul religios, ținut în limbile română, germană și maghiară, au urmat discursurile și mesajele oficialităților invitate și depunerea unei coroane de flori la Monumentul Eroilor, iar la final, pentru a sublinia încă o dată mesajul de pace, au fost eliberați o sută de porumbei albi.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.