Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin în vizită pe şantierul Centrului monahal cultural şi Social „N. Steinhardt” de la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia FOTO

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin în vizită pe şantierul Centrului monahal cultural şi Social „N. Steinhardt” de la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia FOTO

Joi, 2 martie 2017, de la ora 16,00, a patra zi din Postul Mare al acestui an, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat Slujba Canonului cel Mare şi Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite la mănăstirea de metanie, Rohia. De 22 de ani neîntrerupt, de când a urcat în treapta Arhieriei, în a patra zi din Postul Învierii Domnului din fiecare an, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat Slujba Canonului cel Mare şi Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite, prin prezenţa din anul acesta întărindu-se tradiţia deja existentă.

Soborul a fost alcătuit din părinţii care slujesc în Altarul Mănăstirii Rohia, în frunte cu întâistătătorul lor, părintele Arhimandrit Dr. Macarie Motogna, precum şi protopopul Lăpuşului, pr. dr. Florin Stan.

Răspunsurile la strană au fost date de cântăreţii mănăstirii.

În timpul Sfintei Liturghii un foarte mare număr de credincioşi s-a împărtăşit.

Vizita pe şantierul Centrului monahal cultural

Joi, 2 martie 2017, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, însoţit de stareţul Mănăstirii Rohia, Părintele Arhim. Macarie Motogna şi Protos. Ghelasie Maxim, economul mănăstirii, a vizitat şantierul cu lucrările de la Centrul Cultural Monahal şi Social „N. Steinhardt” de la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia.

În prezent, pe şantier lucrează trei echipe. În Corpul B se plachează trapeza monahală cu cărămidă aparentă şi se efectuează lucrări de cofrare la planşeul de la cota +11,45 m. Este ultimul planşeu, după care urmează mansarda.

La Corpul C, unde va fi turnul tezaur (biblioteca mănăstirii de aprox. 40.000 de volume, muzeul şi depozitul de carte veche, muzeul stareţilor şi ctitorilor – pr. Nicolae Gherman, stareţii Justinian Chira, Serafim Man, Iustin Hodea etc., muzeul proiectanţilor şi constructorilor) se lucrează cu elemente de lemn pentru a înnobila partea de belvedere spre biserică. La turn s-a ajuns la cota +8 m, iar ridicarea clădirii a început de la cota –28  metri.

Postul este însăşi asumarea Crucii

Ca de fiecare dată când se află în mijlocul credincioşilor la Mănăstirea Rohia, pe care îi are mereu la suflet, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin rosteşte emoţionante cuvinte de învăţătură, care se întipăresc pentru totdeauna în inima celor prezenţi la sfintele slujbe în Muntele cel Sfânt al Rohiei. Şi de data aceasta, cuvântul rostit a fost ziditor de suflet creştin, vorbindu-le despre semnificaţia complexă a postului.

„În perioada aceasta noi să înţelegem că nu postim numai de la mâncare şi de la băutură, ci şi de la păcat, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Şi păcatele însemnează să nu urâm, să iertăm pe toată lumea, să răbdăm ceea ce ne provoacă, cu voie sau fără de voie, ceilalţi, să suportăm când cineva îl laudă pe celălalt mai mult decât pe noi sau când s-ar putea să spună lucruri bune despre duşmanul nostru. Este foarte greu examen. Să fim creştini nu de formă, ci de fond, în profunzimea noastră, pentru ca postul să fie cu mult folos. Să nu postim ca să împlinim o dietă. Postul nostru nu este ca să îndeplinim o dietă. Postul ţinteşte capacitatea noastră de a renunţa la capricii, la mai multă mâncare, la mai multă băutură, la mai mult somn, la mai multă voie bună, la mai multă pălăvrăgeală, la mai multă împrăştiere, la tot ce cere trupul. A renunţa şi a limita acestea, până la limita suportabilităţii. Şi a împlini acestea cu altceva. Să fim creştini din toate punctele de vedere. Postul nostru este însăşi asumarea Crucii Mântuitorului după puterile noastre.”

Colaci tradiţionali pentru credincioşi

Fiecare credincios care a asistat la Sfintele slujbe a primit în dar, după tradiţia deja încetăţenită, câte un colac tradiţional din grâu, gest care a fost posibil datorită ajutorului acordat de credincioşii din Rohia, Fântânele şi Tg. Lăpuş.

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.