PREMIERĂ în justiţie. Un şofer care a produs accident, acuzat de omor calificat nu de ucidere din culpă

Decizie în premieră a procurorilor. Anchetatorii îl acuză pe un șofer care a ucis doi oameni, după o serie de manevre teribiliste în trafic, de omor calificat și nu de ucidere din culpă, așa cum se întâmplă de regulă în astfel de cazuri. Pedeapsa pe care o riscă bărbatul este, astfel, mult mai mare.

Șoferul riscă între 15 și 25 de ani de închisoare. În cazul în care era acuzat de ucidere din culpă, pedeapsa maximă era de 7 ani și jumătate.

Anchetatorii consideră că este vorba de o intenție indirectă. Șoferul a trecut de trei ori pe culoare roșie a semaforului și nu a frânat deloc în apropierea semaforului deși era coloană de mașini și putea prevedea un incident. Accidentul s-a întâmplat pe contrasens.

Tragedia s-a petrecut pe 4 februarie. O mașină în care se aflau o femeie și un bărbat a fost lovită din plin de bolidul tânărului. Cei doi soți și-au pierdut viața în urma accidentului.

Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere la ora 13.09 şi 25 secunde.

Expertiza psihiatrică a arătat că tânărul de 25 de ani avea discernământ în momentul respectiv. În acest moment, el se află în arest preventiv, informează digi24.ro. 

Sursa: rtv.net

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.