Premoniţie sau şarlatanie? Prima poză a unei găuri negre a stârnit o serie de controverse, care e legătura cu Soundgarden

O reţea internaţională de radiotelescoape a obţinut prima imagine a orizontului evenimentului unei găuri negre, imagine prezentată miercuri în mai multe conferinţe de presă desfăşurate simultan în diverse părţi ale lumii. Acest proiect internaţional, denumit Event Horizon Telescope, a reuşit să confirme predicţiile formulate de Einstein cu privire la modul în care lumina se comportă în apropierea acestor obiecte supermasive şi superdense, dar în afară de acest lucru şi de premiera reprezentată de imaginea unei găuri negre, maui multe întrebări fundamentale din fizică cu privire la găurile negre aşteaptă încă răspunsuri, conform unui material publicat de Live Science.

Pe o scară de la zero la uluitor, a fost uluitor„, a comentat Erin Bonning, astrofizician şi specialist în găuri negre de la Universitatea Emory, din Atlanta, Georgia, care nu a făcut parte din echipa EHT. „Acestea fiind spuse, a fost ceea ce m-am aşteptat să fie„, a adăugat ea pentru Live Science.

Marele anunţ, despre care a început să se vorbească cu aproape 10 zile înainte, s-a dovedit a fi deopotrivă incredibil de emoţionant şi aproape complet lipsit de informaţii ştiinţifice noi şi relevante despre găurile negre. Fizica nu trebuie rescrisă în virtutea descoperirilor realizate de EHT. Nu a fost identificată nici măcar vreo caracteristică exotică a găurilor negre. Până şi imaginea obţinută nu este în sine diferită faţă de numeroasele ilustraţii cu găuri negre din literatura de specialitate şi din pop science. Poate singura diferenţă cu adevărat importantă este că această imagine este cu mult mai neclară.

Comunitatea ştiinţifică a aşteptat cu interes anunţul de miercuri, în special în contextul în care a stârnit atât de multă vâlvă, în speranţa că echipa EHT va putea oferi indicii noi sau chiar răspunsuri la mai multe întrebări fundamentale despre găurile negre. Deocamdată aceste întrebări rămân fără răspuns.

Cum sunt produse jeturile imense de materie fierbinte şi radiaţii?

Toate găurile negre supermasive atrag materia din apropiere şi înghit cea mai mare parte a ei (care ajunge dincolo de orizontul evenimentului, într-un spaţiu în care toate legile fizicii şi matematicii încetează să existe) iar o mică parte este expulzată în spaţiu cu viteze apropiate de cea a luminii, rezultând ceea ce astrofizicienii denumesc „jeturi relativiste”.

Iar gaura neagră din centrul galaxiei Virgo A (denumită şi Messier 87) este celebră printre astrofizicieni pentru impresionantele jeturi pe care le degajă şi care sunt atât de mari şi puternice încât părăsesc galaxia, ajungând în spaţiul intergalactic.

Cum se împacă relativitatea generală cu mecanica cuantică?

Atunci când mai mulţi fizicieni eminenţi urcă împreună pe o scenă pentru a anunţa o descoperire „cu adevărat interesantă”, te-ai putea aştepta că au descoperit ceva care să unifice cele două mari teorii din fizică, deocamdată disonante – fizica macro, a gravitaţiei şi fizica micro, a bizarei lumi cuantice. Miza ar fi explicarea conceptului de „gravitaţie cuantică”, un concept care rămâne o mare necunoscută pentru fizică. De mai bine de un secol fizicienii lucrează folosind două seturi de reguli diferite: relativitatea generală şi mecanica cuantică. Problema este că relativitatea nu poate explica comportamentul cuantic al particulelor, iar mecanica cuantică nu poate explica gravitaţia. O teorie care să unească tărâmul scindat al fizicii ar presupune explicarea conceptului de gravitaţie cuantică.

Teoria lui Stephen Hawking este corectă?

Poate cea mai importantă contribuţie adusă de celebrul fizician Stephen Hawking domeniului astrofizicii este aşa-numita „radiaţie Hawking” – şi anume că găurile negre nu sunt complet negre ci emit cantităţi mici de radiaţii de-a lungul timpului. Astfel, în cazul în care o gaură neagră supermasivă nu se hrăneşte, pierde constant energie ajungând să se evapore, pur şi simplu, însă la o scară a timpului care depăşeşte cu mult vârsta Universului.

Rezultatul proiectului EHT nu confirmă dar nici nu infirmă teoria lui Hawking.

Dincolo de aceste abordări ştiinţifice, există şi voci care susţin că totul nu este decât manipulare şi în realitate am avea de-a face cu un fake news. Argumentele acestora se sprijină pe imagini şi cifre, cum e cazul exemplului de mai jos, în care se consideră că asemănarea dintre poza prezentată miercuri şi coperta albumului Sundgarden, din 1994, nu sunt întâmplătoare. Mai mult, se spune:”Una este gaura neagră, cealaltă este coperta albumului Superunknown, lansat de Soundgarden, cu Chris Cornell ca solist. Ei au lansat piesa Black Hole Sun cu 9099de zile înainte ca această poză să devină virală; Schwarzschild, fizicianul care a teoretizat în premieră gaura neagră, a murit cu exact 99 de ani şi 9 luni înainte ca prima gaură neagră să fie observată.

Sursa: rtv.net

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.