Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, reținut de DNA (surse)

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost reținut joi de procurorii DNA, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Potrivit acestora, edilul Bacăului ar fi luat mită prin intermediul unor asociații sportive.

Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a fost reținut joi pentru 24 de ore de procurorii DNA, fiind acuzat de săvârșirea a 5 infracțiuni de luare de mită, după ce a cerut bani de la oameni de afaceri, pentru a le acorda contracte din bani publici.

În același dosar, au mai fost reținuți Liviu Goian și Liviu Vasile Cenușă, acuzați de complicitate la luare de mită.

Cei trei vor fi prezentați joi la Curtea de Apel Bacău cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2008 — 2011, Romeo Stavarache, direct sau prin intermediul celorlalți doi inculpați, a pretins și primit de la patru oameni de afaceri mai multe sume de bani.

Astfel, la începutul anului 2008, primarul a pretins de la administratorul unor societăți comerciale să îi fie remis 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituție, valoare ce era de 38 de euro/stâlp.

În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 — octombrie 2011, Romeo Stavarache a primit, prin intermediul mai multor societăți comerciale și asociații sportive, suma totală de 810.670 lei.

În luna ianuarie 2009, Romeo Stavarache a pretins de la un alt om de afaceri suma de 150.000 de lei, pentru ca societății comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiți în două tranșe, prin intermediul unei asociații sportive.

În luna aprilie 2009, Romeo Stavarache a pretins de la același om de afaceri, 10% din valoarea unui contract de antrepriză generală încheiat între această societate și Agenția Națională pentru Locuințe București, având ca obiect construcția unui bloc cu 45 de locuințe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 euro, inclusiv TVA.

În baza acestei solicitări, în perioada aprilie 2008 — septembrie 2011, Romeo Stavarache a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor societăți comerciale și asociații sportive, suma totală de 1.259.789,03 lei.

De asemenea, în luna martie 2010, Romeo Stavarache i-a solicitat administratorului unei societăți comerciale să încheie contracte de publicitate cu o anumită firmă, pentru ca primăria să își execute în mod corespunzător obligațiile ce decurgeau din contractul de gestiune al serviciului public de salubrizare a municipiului Bacău încheiat cu această societate. În baza acestei solicitări, au fost încheiate două contracte în lunile martie 2010 și aprilie 2011, în baza cărora omul de afaceri a plătit sumele de 40.000 lei și, respectiv, 30.000 lei.

În perioada martie — aprilie 2009, împreună cu o altă persoană, Romeo Stavarache i-a solicitat unui om de afaceri suma de 100.000 lei cu titlu de sponsorizare a unei asociații sportive, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism, bani care au fost primiți în data de 24 aprilie 2009.

În dosar se desfășoară cercetări și cu privire la alte persoane.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații și al Direcției Generale Anticorupție Bacău din cadrul MAI.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.