Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş: “Dezvoltarea economică și socială sunt priorități ale municipiului Baia Mare. Am premiat 40 de inițiative economice noi, cu 25.000 euro”


Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş: “Dezvoltarea economică și socială sunt priorități ale municipiului Baia Mare. Am premiat 40 de inițiative economice noi, cu 25.000 euro”
Municipiul Baia Mare, în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu Asociația Filantropică Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul, Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu Baia Mare și Penitenciarul Baia Mare, a organizat miercuri, 17 aprilie 2019, conferința de premiere a câștigătorilor concursului de planuri de afaceri din cadrul proiectului „Standarde pentru Baia Mare – Incluziune și integrare fără discriminare”. Așadar, în cadrul evenimentului, persoanele din grupul țintă care au câștigat finanțarea planurilor de afaceri propuse conform subactivității 7.2 „Concurs de idei de planuri de afaceri pentru selecția spre finanțare a 40 planuri de afaceri” au primit diplome și au fost felicitați de către reprezentanții Municipiului Baia Mare și cei ai comisiei de evaluare. Câștigătorii concursului vor beneficia de grantul solicitat (maxim 25.000 euro) pentru a-și pune în practică ideea de afacere.

“Dezvoltarea economică și socială sunt priorități ale municipiului Baia Mare. Am premiat astăzi 40 de inițiative economice noi, cu 25.000 euro. Proiectul „Standarde pentru Baia Mare – Incluziune și integrare fără discriminare” va aduce întregului oraș beneficii de 5 milioane de euro. Despre acest proiect vorbesc cel mai bine cifrele.

În domeniul educaţiei – 230 de copii aflaţi în risc de sărăcie beneficiază de educaţie şi hrană caldă. De asemenea, timp de doi ani vor primi obiectele necesare participării la educaţie (rechizite, îmbrăcăminte, încălţăminte, produse de igienă) şi vor participa la activităţi extracurriculare în programe after-school; 230 de părinţi (tutori ai copiilor) beneficiază de educaţie parentală; 45 de persoane participă la programe de tipul a doua şansă; 30 pachete integrate educaţionale oferite cadrelor didactice care predau la clasele în care sunt copii din grupul ţintă; 315 persoane apte de muncă, selectate pentru formare profesională; 240 persoane apte de muncă, selectate pentru calificare nivel I; 25 persoane apte de muncă, selectate pentru calificare nivel I, cu evaluare iniţială.

În domeniul ocupării – 450 de adulţi beneficiază de informare şi consiliere profesională pentru creşterea şanselor de ocupare; 450 de persoane sprijinite pentru găsirea şi păstrarea unui loc de muncă; 315 de adulţi participă la formare profesională; 15 adulţi participă la ucenicie; 160 de adulţi la programe de antreprenoriat; 40 de adulţi sprijiniţi să-şi implementeze iniţiativele antreprenoriale.

Beneficiarii serviciilor medicale – 800 persoane aflate în situaţie de risc; 230 de copii; 30 de femei însărcinate; 40 de persoane cu dizabilităţi; 50 de persoane vârstnice.

În domeniul social – 150 de gospodării în care locuiesc persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune vor fi sprijinite pentru îmbunătăţirea condiţiilor de locuire; 40 de locuinţe vor beneficia de reabilitare şi adaptare clădire; amenajarea unui spaţiu de 140 mp pentru întâlnirea copiilor cu părinţii aflaţi în detenţie la Pentenciarul Baia Mare; 50 persoane, sprijinite pentru realizarea documentelor de identitate; 50 persoane, sprijinite pentru realizarea documentelor aferente proprietăţii locuinţei; 110 persoane, sprijinite pentru obţinerea autorizaţiilor necesare pentru realizările lucrărilor de îmbunătăţire a condiţiilor de locuit

40 de afaceri înfiinţate – Subvenţii antreprenori 40 x 111.557 lei. Total: 4.462.300 lei. Angajatorii primesc subvenţii pentru persoanele angajate – 100 persoane angajate x 900 lei/ subvenţie (timp de 12 luni). Total: 1.080.000 lei

15 persoane participă la ucenicie – Subvenţie angajatori ucenici 15 x 1.100 lei/subvenţie (pentru 12 luni). Total: 198.000 lei.

Îmbunătăţirea condiţiilor de locuit – 150 de gospodării vor fi sprijinite. 150 x 8.000 lei/pachet. Total: 1.200.000 lei

Pentru creşterea nivelului de educaţie, proiectul are în vedere reabilitarea unei clădiri, ce aparţine Şcolii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” (costuri 240.000 lei). Aici se vor desfăşura programe de alfabetizare.

În cadrul concursului au fost depuse zeci de planuri de afaceri, însă doar 40 dintre acestea beneficiază de grantul solicitat, respectiv câte 25.000 de euro fiecare. Afacerile care vor fi puse pe picioare sunt dintre cele mai diverse – de la laboratoare de cofetărie și patiserie până la spălătorii auto, locuri de joacă pentru copii sau construcții. Aceste proiecte sunt utile nu doar prin prisma a ceea ce înseamnă societățile înființate ca și startup- uri, ci și pentru inițierea unor băimăreni în mediul de afaceri, pentru ca aceștia să se perfecționeze în profesiile lor, dar totul pornind de la educație. Pentru că avem 230 de copii care provin din familiile care locuiesc în zonele cu problemele sociale și pentru că trebuie să avem curaj să abordăm deschis aceste probleme, altfel decât până acum, respectiv să-i educăm, să le oferim șansa de care au nevoie, pentru a genera ridicarea nivelului social al acestor comunități.”, a declarat Cătălin Cherecheș, primar al Municipiului Baia Mare.

Obiectivul general al proiectului „Standarde pentru Baia Mare – Incluziune și integrare fără discirminare” îl constituie creșterea calității vieții în comunitatea marginalizată în care există populație aparținând minorității rome, prin furnizarea de intervenție integrată în corespondență cu nevoile individuale și ale gospodăriei din care fac parte, pentru 800 de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială (zona: Cartier Ferneziu, inclusiv străzile Luminișului și Horea).

Proiect cofinanțat din Fondul Social European  prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020

Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la numărul de telefon: 0786410411 – Centrul Regina Maria, str. Valea Roșie 10C.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.