Primarul Vladimir Petruţ, din Cavnic, se comportă în oraş de parcă ar fi pe propria moşie

Primarul din Cavnic se comportă în oraş de parcă ar fi pe propria moşie. Orice locuitor îndrăzneşte să-l contrazică sau să vorbească deschis despre problemele pe care edilul,  sau se face că nu le vede sau le ascunde sub preş sau pur şi simplu le neagă, este ameninţat de Vladimir Petruţ în fel şi chip.

Angajaţii de la Spitalul de Psihiatrie Cavnic (locaţie pe care edilul ar trebui să-o aibă în vedere pentru o eventuală retragere prematură din cariera politică) spun sub protecţia anonimatului că fostul lor director a fost ameninţat în fel şi chip de Petruţ pentru că a avut curajul că declare deschis problemele pe care le-a întâmpinat atunci când a vrut să aducă fonduri pentru unitatea medicală.

Pe edil l-ar fi deranjat că nu el este cel cu „iniţiativa” numai că uită un lucru esenţial: un medic îşi gaseşte un job la orice oră dar un primar mai greu. Trebuie să convingă electoratul să-l aleagă ori, şansele ca Petruţ să convingă la Cavnic devin pe zi ce trece tot mai scăzute ca să nu mai vorbim de formaţiunile politice care se leapadă de el, ca in mitul biblic.

Cea mai recentă problemă a primarului este că oraşul este la un  pas de colaps financiar din cauza alocării bugetare mici de la judeţ.

„Primarul Petruţ a făcut declaratii la DIGI 24 dar e de groază! Se victimizează ca de obicei, dar dezinformează. A susţinut că plăteşte din fondurile Primăriei 500 de bugetari dar nici vorbă de aşa ceva. Profesorii nu sunt plătiţi din banii primăriei, ci de la MEN. Există o singură instituţie şcolară cu personalitate juridică în Cavnic, Colegiul Economic ,,Pintea Viteazul” cu 2 structuri  nu 6 instituţii! La şcoală sunt vreo 65 de bugetari, la spital 90-100, dar nici ăştia nu sunt plătiţi de la bugetul local, vreo 30 în Primărie …de unde 500 de bugetari ? El îi plăteşte pe ăia 30”, spun căvnicarii.

„ Păi, să aducă bani, că aşa s-a lăudat în campanie”, mai spun locuitorii oraşului.

Numai că Vladimir Petruţ în loc să studieze oportunităţile de a atrage proiecte şi investitori în oraş, sare la gâtul celor din PSD, partid din care probabil nici el nu mai ştie dacă face parte sau nu, şi postează pe Facebook un mesaj către conducerea judeţului.

„Din sumele de echilibrare a bugetelor locale repartizate de Ministerul Finanțelor reiese această situație. Acum rămâne ca si Consiliul Județean Maramureș să completeze necesarul pentru asigurarea funcționării în bune condiții a u.a.t Cavnic, în caz contrar vom avea o problemă. În urma discuțiilor avute cu conducerea CJ-MM, aceștia ne-au asigurat că vor încerca să o rezolve . Acum nu ne rămâne decât să aşteptăm o soluție pozitivă”, a postat Petruţ.

Edilul însă se victimizează pentru că nici în PSD nu mai este agreat. Faptele şi acţiunile întreprinse de el, precum şi gesturile de rebeliune nu au făcut altceva decât să-i atragă antipatia colegilor de partid care se feresc mai nou de el şi  nici măcar nu-i mai răspund la telefon. Primarul însă mizează pe ignoranţa căvnicarilor şi se plânge la cine-l mai ascultă că este persecutat dar „că le va arăta el lor”.

Între timp însă i s-au arătat uşile la mai multe instituţii din Baia Mare şi Bucureşti.

Să nu ziceţi că nu v-am spus.

JurnalMM

 

Loading...
loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.