Prins în flagrant de polițiștii de frontieră. Ce au găsit aceștia asupra unui cetățean la Sighetu Marmației?

În data de 30.12.2021, în baza delegarii procurorului D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au desfășurat o acţiune pe linia combaterii traficului de droguri de risc, pe raza localității Sighetu Marmației, în care a fost prins în flagrant un cetăţean român avândasupra sa substanțe interzise și au confiscataproximativ 2 kg de droguri de risc, posibil canabis.

Astfel, în jurul orei 17.00, pe o stradă din Sighetu Marmației, polițiștii de frontieră au oprit pentru verificări un cetăţean român. În momentul în care i s-au solicitat actele de identitate, bărbatul a scos din buzunarul hainei un pachet pe care l-a aruncat pe jos, încercând să fugă, însă imediat a fost reținut și imobilizat.

În pachetul respectiv, poliţiştii de frontieră au descoperit o substanță de culoare verde oliv, care în urma cântăririi a rezultat cantitatea de 128,5 gsubstanţă vegetală, posibil canabis.

În continuarea cercetărilor, în baza unui mandat de percheziţie emis de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș, la un imobil folosit de către persoana în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat o percheziție domiciliară, în urma căreia au descoperit două pungi care conţineau 1.853,9g de substanță vegetală, de culoare verde oliv, posibil canabis. La percheziție a participat și un lucrător din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureș.

Întreaga cantitate de substanță vegetală a fost ridicată în vederea confiscării si trimisă spre expertizare la laboratorul de specialitate, iar cetăţeanul român, în vârstă de 54 de ani, domiciliat pe raza județului Maramureș, este cercetat acum pentru trafic de droguri de risc, mai exact cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu fără drept.

Procurorul din cadrul DIICOT Biroului TeritorialMaramureș, în baza probatoriului administrat, a emis ordonanță de reținere pe o durată de 24 ore, persoana în cauză fiind depusă la Centrul de Reţinere şi Arestare PreventivăI.P.J. Maramureș, urmând ca azi,31.12.2021, procurorul să analizeze necesitatea formulării propunerii de arestare preventivă.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.