Prodance 2000 Baia Mare la ceas ANIVERSAR!

afis 2015Prodance 2000 Baia Mare celebrează 15 ani de existență – circa 200 de perechi în concurs, show-uri incendiare, o lansare de revistă și seminarii în programul aniversării.

 Școala de dans Prodance 2000 Baia Mare împlinește 15 ani de existență, o aniversare care va fi celebrată printr-o suită de evenimente. Sărbătoarea începe vineri, cu o conferință de presă. Continuă sâmbătă cu un concurs de dans la care sunt așteptate circa 200 de perechi, cu show-uri de dans incendiare și cu lansarea numărului aniversar al revistei Prodance 2000. Duminică celebrarea continuă cu diferite seminarii. 

Vineri, 30 octombrie, începând cu ora 10.00, în salonul de la etajul 1 al Euro Hotel vă invităm la o conferință de presă care va marca începutul sărbătorii. Veți afla programul complet al manifestărilor organizate de Prodance 2000 cu ocazia aniversării celor 15 ani în care clubul băimărean a fost prezent de peste 600 de ori pe podiumuri naționale și internaționale. De asemenea, cu acest prilej reprezentanții școlii de dans vă vor oferi numărul aniversar al revistei Prodance 2000, o publicație din paginile căreia veți afla nu numai istoria acestui club care a dat Maramureșului prima pereche de dans sportiv campioană națională, dar și povestea celor mai titrați dansatori formați la clubul aniversat și veți face, de asemenea, cunoștință cu echipa Prodance 2000 Baia Mare.

Aniversarea continuă sâmbătă, 31 octombrie, cu a opta ediție a Cupei Prodance. Competiția are loc începând cu ora 8.30 în sala de sport a Facultății de Inginerie de la Centrul Universitar Nord Baia Mare. Circa 200 de perechi vor evolua în cadrul a 29 de categorii. De la ora 18.30 vor începe show-urile de dans: salsa cu dansatori de la Sonrisa Dance din Cluj Napoca, tango argentinian cu Horia Călin Pop și Ioana Lascu, demonstrație susținută de Bogdan Suciu și Carina Breban – pereche legitimată la Prodance 2000, dans modern cu peste 60 de copii de la școala de dans băimăreană. În cadrul concursului va avea loc și lansarea revistei Prodance 2000 – număr aniversar. În aceeași seară, de la ora 21.00, perechile de adulți de la clubul băimărean sunt invitate la Halloween Party.

Ziua de duminică, 1 noiembrie, este dedicată lecțiilor de dans. De la 10.00 la 20.00, Noemi și Istvan Toth vor susține seminarii de dansuri latino pentru perechile de performanță, în timp ce perechile de adulți sunt invitate începând cu ora 12.00 la un workshop Rueda de Casino. De la ora 14.00 la 16.00 sunt programate lecții de tango argentinian. Evenimentele zilei de duminică vor avea loc la școala de dans Prodance 2000.

Încercăm să transmitem mai departe frumuseţea şi magia dansului, indiferent că lucrăm cu copii, dansatori de performanţă, adulţi sau miri. Noi, echipa Prodance, iubim dansul, iubim ceea ce facem! Nu renunţăm niciodată, continuăm să inovăm”, declară Lorand Ilyes, președinte executiv al Prodance 2000.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.