Prodecanul de la ASE, Iuliu Șerbănescu, reținut pentru luare de mită

Prodecanul Academiei de Studii Economice (ASE), Iuliu Cosmin Șerbănescu, a fost reținut vineri pentru 24 de ore, el fiind acuzat de procurorii Parchetului General că a luat mită de la studenți pentru ca aceștia să promoveze examenul de licență.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Iuliu Șerbănescu va fi prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Iuliu Șerbănescu este acuzat de șase infracțiuni de luare de mită și o infracțiune de trafic de influență, constând în aceea că, în calitate de profesor titular al cursurilor de fiscalitate, asigurări și reasigurări de la o facultate din cadrul Academiei de Studii Economice, a pretins și primit de la studenți sume de bani cuprinse între între 400 de lei și 400 de euro, în scopul de a efectua un act contrar atribuțiilor de serviciu.

Astfel, el le-a oferit studenților lucrări de licență gata elaborate, în formă digitală, garantându-le totodată că, în calitate și de membru al comisiei de licență, le va asigura nota corespunzătoare promovării examenului de licență.

De asemenea, Iuliu Șerbănescu a acceptat să-și traficheze influența, în schimbul banilor primiți, prin intervenții la profesorii coordonatori ai lucrărilor de licență și membri ai comisiilor de examinare, în vederea promovării examenelor de an și a celor de licență.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.