PROGRAMUL TEATRULUI MUNICIPAL BAIA MARE ÎN PERIOADA 24 – 27 IANUARIE 2018

Miercuri, 24 ianuarie, de la ora 19.00, este programat spectacolul BUTOIUL CU PULBERE, după Dejan Dukovski, regia Marcel Țop, o poveste tragi-comică despre oamenii Maramureșului, cel mai nedomesticit ținut românesc, un loc unde țăranii au construit un cimitir vesel în care până și moartea are mormântul ei, un loc în care se trăiește total, se iubește intens și se moare ca-n filme.

Joi, 25 ianuarie, de la ora 19.00se va juca cu publicul pe scenă, spectacolul EDMOND, regia Andrei Dinu. În spectacol veți putea urmări povestea de viață a unui om hotărât să o ia de la capăt atunci când oboseala, rutina și visele spulberate îl copleșesc.

Vineri, 26 ianuarie, de la ora 19.00, sunteți invitați la spectacolul URSUL, regia Doru Fârte, la baza căruia stă o răsturnare de situație spectaculoasă. Un moșier misogin, încă tânăr, vine în fața unei moșierițe văduve să-i ceară datoria rămasă de la răposatul ei soț. Din aproape în aproape, dialogând aprig, cei doi se înfierbântă și se provoacă la duel. Protagoniștii piesei, Luka, Popova și Smirnov sunt trei personaje croite din furie, pasiune și stranietate care-și dezvăluie prea omenescul printre lacrimi, sughițuri și vodka eliberatoare.

Sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 19.00, va avea loc la Sala Sudio one-man-show-ul AGAMEMNON, regia Bogdan Pălie, în interpretarea actorului Dragoș Călin, un spectacol contemporan despre consumul excesiv al omului modern, care fiind orbit de ideea de a acumula și a avea cât mai mult, uită să trăiască cu adevărat.
 

Prețul biletelor la spectacolele teatrului: 5 lei la secția Păpuși, 15 lei preț întreg și 10 lei  preț redus (pentru elevistudenți și pensionari) la secțiile Dramă și Revistă.

Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistăși 0730270926 (secția Păpuși)

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.