PROGRAMUL TEATRULUI MUNICIPAL ÎN PERIOADA  24 – 31  OCTOMBRIE 2017

Ultimele zile ale lunii octombrie aduc la Teatrul Municipal Baia Mare unele dintre cele mai îndrăgite spectacole de către publicul băimărean.

Marți 24 octombrie și marți 31 octombrie avem întâlnire cu ”Ursul” de A. P. Cehov, în regia lui Doru Fârte, la Sala Studio, începând cu ora 19.00. Această farsă într-un act spune povestea văduvei Elena Nicolaevna Popova, care trăiește retrasă și adânc atașată de amintirea soțului ei decedat. Servitorul ei credincios, Luka, încearcă în fel și chip să o readucă la „viață” dar, aparent, fără nicio speranță.  Asta, până apare tânărul moșier Smirnov, iar întreg Universul se schimbă.

Miercuri 25 octombrie și duminică 29 octombrie, de la ora 19.00, este programat spectacolul ”Butoiul cu pulbere” după Dejan Dukovski, regia Marcel Țop, o poveste tragi-comică despre oamenii Maramureșului, cel mai nedomesticit ținut românesc, un loc unde țăranii au construit un cimitir vesel în care până și moartea are mormântul ei, un loc în care se trăiește total, se iubește intens și se moare ca-n filme.

Joi 26 octombrie, de la ora 19.00 iubitorii de teatru se vor reîntâlni cu un personaj legendar, în ”Zorba`s Dionysos” după Nikos Kazantzakis, regia aceluiași Marcel Țop, spectacol în care timp de 2 ore se vor  derula întâmplări și fapte din viața neasemuită a lui Zorbas, figură dionisiacă de grec adevărat ce a adunat în jurul său personaje pitorești, pe care le-a învățat să iubească viața și să înțeleagă moartea.

Vineri 27 octombrie, tot de la ora 19.00, la Sala Mare are loc spectacolul de revistă, ”Un Vis cu Mi-s Revista” pe texte de Mihai Maximilian, un spectacol care seduce prin dialoguri surprinzătoare și ironii subtile,  prin interpretările inspirate ale soliștilor vocali și prin valențele coregrafice ale corpului de balet, de la dansul contemporan la french cancan.

 

 

Sâmbătă 28 octombrie are loc mult așteptata întâlnire a copiilor cu personajele copilăriei. De la ora 11.00, la Teatrul de Păpuși aceștia vor putea urmări ”Locomotivioara Leneșă”, regia Kovacs Ildiko, o poveste despre cum încep micii oamenii să cunoască lumea înconjuratoare și despre curiozităţile vieţii.

Tot sâmbătă, de la ora 19.00, la Sala Studio este programat one-man-show-ul ”Agamemnon”, regia Bogdan Pălie, în interpretarea de succes a actorului Dragoș Călin.

Luni 30 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Studio este programată cea mai recentă producție a TMBM: ”Plex”, scenariu bazat pe texte de Eric Bogosian, în regia și interpretarea actorilor Andrei Dinu și Andrei Stan. Un spectacol în care veți putea urmări personaje care vor să pară trendy, degajate, foarte puțin atente la reguli sau coduri, însă acest joc al aparenței nu este decât o parte a manipulării zilnice la care ne supun reclamele, școala, televiziunea, biserica.

 

Prețul unui bilet este 15 lei întreg, 10 lei redus și 5 lei la spectacolele de păpuși.

Acum, elevii (clasele IX – XII) și studenții au posibilitatea de a-și achiziționa abonamente pentru spectacolele teatrului, la prețul de 50 de lei, încluzând intrarea la 10 reprezentații.

Mai multe detalii la tel 0736 216 437 sau la rezervari@teatrulbm.ro .

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ