Proiect “Investiții pentru copii”, cod SMIS 113170 în cadrul Programului Operaţional Regional (POR 2014-2020)

Societatea NORTH BUSINESS SOLUTIONS SRL, derulează începând cu data de 09.07.2018, proiectul “Investiții pentru copii”, cod SMIS 113170 în cadrul Programului Operaţional Regional (POR 2014-2020), Axa prioritară 2 Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1 Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Proiectul are o valoare totală de 1.299.844,11 lei, din care finanţarea nerambursabilă aprobată este 866.212,77 lei. Finanţarea va fi asigurată prin Programul Operaţional Regional din Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat, în baza contractului de finanţare încheiat cu “Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice” în calitate de Autoritate de Management, prin “Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest” în calitate de Organism Intermediar.

Obiectivele proiectului sunt crearea unei baze complete de joaca și recreere pentru copii și a 3 noi locuri de muncă și menținerea acestora și a locurilor de muncă existente la 31.12.2016 timp de 3 ani de la data estimată pentru efectuarea plății finale în cadrul proiectului.

Proiectul de investiţii va fi implementat în municipiul Baia-Mare, județul Maramureș, până la data de 31.05.2019.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.