PSD va deveni motorul schimbării în politica românească

psdLiderul județean al PSD, Gabriel Zetea a arătat că, în perioada următoare, social-democrații continuă analizele interne privind rezultatul alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie pentru a stabili cine a muncit, cine putea să muncească mai mult și cine nu și-a făcut treaba. În opinia președintelui filialei județene, PSD are nevoie de încă o perioadă de penitență și este bine-venit faptul că nu s-au grăbit în organizarea unui congres de alegeri, așa cum unii au cerut, în urmă cu două luni. ”Mă bucur că nu am avut un congres rapid, așa cum mulți au cerut după alegerile din 16 noiembrie 2014. Premierul României și președinte al PSD, Victor Ponta, precum și președintele executiv, Liviu Dragnea au propus organizarea unui Consiliu Național, în luna martie, care să pregătească viitorul Congres de Alegeri.

Noi avem nevoie de încă o perioadă pentru a trage concluzii în interiorul partidului, iar lucrurile pot suferi schimbări majore în timp prin modificarea statutului și a reformei pe care dorim să o implementăm. Filiala PSD Maramureș susține și înțelege nevoia de schimbare, pentru a putea veni în fața oamenilor cu un mesaj nou, un mesaj modern, european. Sunt convins că PSD va deveni motorul schimbării politice în România, prin luarea unor măsuri revoluționare, pe care niciun partid nu își permite încă să le ia. Am convingerea, însă, că îi vom determina și pe cei de la PNL să aplice aceste programe pe care noi le gândim și care considerăm că sunt benefice pentru împrospătarea permanentă a clasei politice”, a arătat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea. Liderul județean al social-democraților a subliniat faptul că, deși în județ nu avem baroni locali, la nivel național această percepție încă există, iar din acest motiv separarea puterii administrative de puterea politică este binevenită. ”E un lucru bun să nu concentrezi toată puterea în mâna unui singur om. Astfel, președintele sau primarul nu va putea să fie și liderul partidului, deoarece puterea duce, deseori, la abuzuri. Oamenii vor să vadă că există o împărțire coerentă a puterii, iar dacă unul decide politic, celălalt să poată decide administrativ. Totodată, scurtarea mandatelor aleșilor locali la maximum două prezențe consecutive în sânul Consiliilor locale, județene sau în fruntea primăriilor e un alt fapt care va aduce permanent împrospătarea clasei politice. Sperăm ca această lege să fie aplicată începând cu anul 2016”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Dragoș Titea: ”Premierul Victor Ponta își va duce mandatul la bun sfârșit”

 Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea a ținut să îi dezamăgească pe cei care încă mai speră că Victor Ponta va renunța la mandatul de premier și va părăsi Guvernul României înainte de 2016. ”Există foarte mulți cârcotași care afirmă că Victor Ponta vrea să plece din fruntea Guvernului. Îi voi dezamăgi, spunându-le că primul-ministru va duce cu bine la sfârșit mandatul pe care poporul i l-a încredințat în 2012. Mai mult, fac un apel la colegii liberali să vină alături de noi pentru a promova programele României, programe de care toți avem atât de multă nevoie”, a precizat Dragoș Titea. Ministrul pentru Dialog Social, Liviu Marian Pop a făcut și el o referire la opoziție, pe care a chemat-o să lucreze alături de Guvern și putere în 2015, dat fiind faptul că acesta nu este un an electoral. ”Mă refer în special la acei liberali vechi, care în 2012 m-au votat și pe mine, și alți colegi din PSD, la acei liberali care poate azi sunt pe funcții fiindcă am primit un vot ca reprezentanți ai Uniunii Social-Liberale. Am făcut niște promisiuni în 2012, promisiuni care trebuie să fie duse la bun sfârșit și care ar trebui să primeze în fața oricăror interese politice”, consideră ministrul maramureșean, Liviu Marian Pop.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.