Razie pe şosele din Vişeu de Sus. VEZI ce verifică în primul rând la maşină!

Razie pe şosele din Vişeu de Sus. VEZI ce verifică în primul rând la maşină!

Aproape 50 de şoferi testaţi azi noapte de poliţiştii din Vişeu de Sus

Legislaţia rutieră trebuie respectată pentru a putea circula civilizat şi pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră nici pe ceilalţi participanţi la trafic. Pentru că unele persoane conduc în stare de ebrietate sau fără să deţină permis de conducere la adăpostul nopţii, poliţiştii din Vişeu de Sus împreună cu cei din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Leordina au organizat azi noapte, între orele 22.00 – 06.00, o acţiune pentru depistarea celor care pun în pericol siguranţa pe drumurile publice.

48 de şoferi care au condus în acest interval autoturisme pe arterele de circulaţie pe care s-au aflat poliţiştii au fost testaţi cu aparatul etilotest. Pentru neregulile constatate au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate a fost de aproximativ 9000 de lei.

Totodată, a fost depistat un bărbat care a pus în pericol siguranţa soţiei sale şi a celor doi copii, conducând autoturismul în care se aflau după ce a consumat o cantitate însemnată de alcool. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul de Permanenţă Ruscova unde i-au fost recoltate probe de sânge.

De asemenea, în cadrul acţiunii poliţiştii au reţinut cinci permise de conducere.

Siguranţa rutieră nu este ceva dincolo de noi! Să renunţăm la alcool şi substanţe interzise atunci când intenţionăm să conducem! Să circulăm cu viteză adaptată condiţiilor de trafic şi drum! Să respectăm toate regulile de circulaţie! Să fim politicoşi şi respectuoşi în trafic!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.